Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a fost audiat luni, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în calitate de martor într-un dosar penal.
"Până acum rămăsesem, cred, că singurul din conducerea PSD care nu fusese chemat la DNA, nici în perioada cea mai lugubră şi mai demonică a protocoalelor secrete în care dl. Coldea şi echipa coordonau tot sistemul judiciar. Cu această ocazie, lista e completă, nimeni nu mai poate să spună că a scăpat cineva din conducerea PSD, indiferent de funcţie, să nu fi fost chemat la DNA. În acest moment, lista e completă. Sunt convins că toate aceste chemări, plângeri penale sunt conform unui plan prin care se încearcă intimidarea noastră şi se transmite un mesaj foarte clar, a nu ştiu câta oară, că sistemul nu se vrea nici reformat, nici schimbat şi că această caracatiţă continuă să funcţioneze, cu sau fără protocoalele care au şicanat întreaga naţiune şi tot ce înseamnă presa democratică din străinătate", a declarat Codrin Ştefănescu, pentru Mediafax.
Secretarul general adjunct al social-democraţilor a amintit că, joi, după ce preşedintele PNL Ludovic Orban a depus plângerea penală împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a şefului PSD, Liviu Dragnea, pentru trădare de ţară şi "tot felul de bazaconii", el a ieşit imediat public şi a avut o reacţie.
"Fix la 40 de minute sunt sunat de la DNA şi se spune că brusc şi-au adus aminte că sunt martor într-un dosar. Martor. Am venit azi la acest dosar. Bineînţeles că acest dosar e tot legat de o chestie internă din PSD. Recomandarea e să nu vorbesc cât e faza de cercetare şi de audieri. Nici nu ştiu dacă sunt inculpaţi în acest dosar. Am explicat că nu mi se pare foarte firesc să fiu chemat într-o chestie de acest gen. În orice caz, pot să spun că nu e legat de Teldrum, pentru că de joi seara colegii din presă, ca şi mulţi colegi din partid, au tras concluzia că la valul acesta de plângeri penale împotriva guvernului, miniştrilor şi la vânătoarea care se face referitor la tot ce a atins sau a vorbit sau a privit Liviu Dragnea devine o problemă şi devin persoane non-grata şi trebuie imediat anchetate. În mod miraculos, nu am fost chemat în dosarul Teldrum, ci într-o altă nebunie legată tot de partid", a afirmat Codrin Ştefănescu.