Statul uruguayan va deţine controlul asupra producţiei şi comercializării de canabis
Senatul uruguayan votează, marţea aceasta, o lege ce îi va oferi statului controlul asupra producţiei şi distribuţiei de canabis. În opinia celor mai mulţi observatori, lucrurile vor merge strună: Senatul va vota, ca şi Camera Deputaţilor anul trecut, legea ce reglementează producţia şi comercializarea canabisului - o premieră pe plan mondial. Până acum, nicio ţară nu a mers mai departe de autorizarea sau tolerarea cultivării acestei plante în scopuri private, notează La Libre Belgique.
Textul legii îi oferă statului uruguayan controlul asupra acestei culturi şi comercializării acestui produs în scopuri recreative. Consumatorul va putea 'accede' la acest drog în trei moduri: cultivarea privată (limitată la maximum şase plante); cultivarea în cluburi de consumatori (45 de membri şi 99 de plante maximum), comercializarea în farmacii (cel mult 40 g/lună).
Consumatorii, ca şi cultivatorii, vor trebui să se înregistreze la autorităţile statului, să fie adulţi şi să locuiască în Uruguay. Publicitatea va fi interzisă. Vor putea fi cultivate între patru şi şase varietăţi de canabis, în scopul oferirii unei producţii care să servească 'tuturor gusturilor'. Astfel, potrivit autorităţilor, 20 de hectare de cânepă indiană vor fi menite să satisfacă un număr de circa 120.000-200.000 de consumatori uruguayeni (la o populaţie de circa 3,3 milioane de locuitori). Nu în ultimul rând, producţia naţională va fi vândută la preţul actual al pieţei, adică în jur de 0,75 de euro pe gram.
Frente Amplio (de stânga, majoritar), partidul preşedintelui Jose Mujica, a venit cu această idee încă din iunie 2012. 'Credem că interdicţia anumitor droguri cauzează mai multe probleme societăţii decât drogul propriu-zis', a explicat la acea dată ministrul apărării al Uruguayului.
Noua lege vizează să blocheze căile de pătrundere, din nord spre sud, a atotputernicelor traficuri de droguri, care au dus deja la o explozie a criminalităţii în mai multe ţări ale continentului, să nu se mai cheltuiască pentru lupta antidrog cele 60 de milioane de euro pe an cât costă aceasta în prezent, să se ofere consumatorilor calitate şi securitate: nu va mai putea fi oferit un drog mai puternic la cumpărarea de marihuana şi nu se va intra în contact cu persoane cu legături în lumea interlopă.
Populaţia Uruguayului a dezaprobat în proporţie de 61% acest proiect. Oamenii se tem de un eventual 'turism al canabisului' dinspre ţările vecine şi de o posibilă restrângere a pieţei negre în Uruguay, destinată tinerilor şi consumatorilor care depăşesc dozele autorizate.
De asemenea, Ordinul farmaciştilor este împotriva comercializării de canabis în farmacii. Medicii au opinii împărţite între avantajul pe care îl presupune monitorizarea consumatorilor şi posibila banalizare a consumului de droguri. Organismul internaţional pentru controlul stupefiantelor se declară îngrijorat de posibila încălcare a tratatelor internaţionale semnate în domeniu de Uruguay.
'Acesta este un nou experiment. În mod firesc, la fel ca în orice experiment, există anumite riscuri. Trebuie să avem inteligenţa de a spune că, dacă acest experiment ne va depăşi, vom face cale întoarsă', a dat asigurări, vara aceasta, preşedintele Mujica.
Hotărârile pentru aplicarea legii, la care Administraţia munceşte deja, sunt aşteptate pentru aprilie anul viitor, iar zeci de oameni de afaceri uruguayeni şi străini şi-ar fi manifestat deja interesul pentru a cultiva canabis pe teritoriul acestei ţări.