Statul impune noi măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19. Adunările de peste 100 de persoane, interzise

Raed Arafat
Raed Arafat (Epoch Times România)

Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Ministerul de Interne, care sunt noile măsuri luate în vederea limitării răspândirii infecţiei cu coronavirus pe teritoriul României. Astfel, începând de joi, 12 martie, sunt interzise activităţile culturale, religioase, ştiinţifice şi de divertisment care presupun participarea unui număr mai mare de 100 de persoane.

În plus, se suspendă activitatea didactică din învăţământul superior, iar instituţiile publice vor avea obligatoriu programul decalat, astfel încât să se evite aglomerarea în mijloacele de transport în comun. Măsurile au caracter temporar până la 31 martie, dar există posibilitatea prelungirii termenului de aplicare.

Măsurile anunţate de Raed Arafat:

- Suspendarea temporară pentru o perioadă de 6 luni a distribuţiei medicamentelor, dispozitivelor medicale şi materialelor sanitare necesare în prevenţie şi tratarea infecţiei cu COVID-19, în afara teritoriului României. Lista de medicamente, dispozitive medicale şi materiale sanitare va fi stabilită de Ministerul Sănătăţii;

- Recomandarea decalării de către entităţile private, inclusiv operatorii economici cu un număr de peste 99 de angajaţi, a programului de lucru pentru personalul care se deplasează cu mijloacele de transport în comun. Recomandarea se aplică în municipiul Bucureşti şi în municipiile reşedinţă de judeţ, începând de joi, 12 martie, până la data de 31 martie cu posibilitatea de prelungire. Recomandarea prevede ca programul de începere să fie stabilit în trei intervale orare, astfel încât o parte din personal să înceapă la ora 8, o parte la 9 şi o parte la 10. Plecarea să fie la fel decalată consecutiv, în trei perioade, la 3 ore diferite. Acest lucru va ajuta la reducerea aglomerării transportului public.

- Pentru instituţiile publice decalarea programului este obligatorie, în aceleaşi condiţii menţionate mai sus, în perioada 12-31 martie. Instituţiile care nu pot, vor găsi soluţii alternative.

- Restricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, sportive, religioase, artistice şi de divertisment, în spaţii închise cu participarea a peste 100 de persoane, până la 31 martie cu posibilitatea de prelungire. [...] Teatre, săli de cinema, toate peste 100 de persoane. La biserici, 100 maxim în interior, în rest dacă pot sta oamenii afară, în curte, să asculte slujba, e ok.

- Sistarea activităţilor cu public pentru muzee, până în 31 martie cu posibilitatea de prelungire.

- Se suspendă activitatea didactică din învăţământul superior până la 31 martie cu posibilitatea de prelungire dar şi cu posibilitatea utilizării unor metode didactice alternative de învăţământ online. S-a ridicat problema căminelor. O parte din studenţi, care nu lucrează, să plece acasă. Dar am lăsat decizia la latitudinea universităţilor.

- La nevoie, structurile de Poliţie şi Jandarmerie asigură măsurile necesare, precum fluidizarea circulaţiei auto legată de gestionarea coronavirus (cum s-a văzut deja situaţia de la graniţe).

De asemenea, noaptea trecută, imediat după şedinţa de guvern, a fost constituită o Celulă de criză la Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la aglomeraţiile din punctele de trecere a frontierei din vestul României şi organizată o videoconferinţă cu prefecţii din toate judeţele şi municipiul Bucureşti, cărora le-au fost transmise deciziile şi măsurile rapide de aplicat pentru fluidizarea traficului din frontieră şi în ţară.

Raed Arafat a mai informat asupra faptului că a fost suplimentat numărul de medici din punctele vamale şi s-au evaluat epidemiologic toţi cetăţenii români şi străini veniţi din zonele cu focare de infecţie cu COVID-19. Pentru aceştia s-au organizat imediat convoaie de maxim 10 autoturisme, flancate de echipaje de poliţie şi jandarmerie care i-au escortat până în judeţele de domiciliu, unde au fost aşteptaţi de prefecţi şi autorităţi pentru a fi introduşi în centrele de carantină.

În această dimineaţă, în jurul orei 03:00, punctul de trecere a frontierei a fost liber.

În acest context, nu au lipsit însă şi amenzile. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă informează că Direcţiile de Sănătate Publică au aplicat amenzi în cuantum de 20.000 de lei (peste 4000 euro), în următoarele cazuri:

La Hunedoara, două persoane au declarat că sosesc din Italia, dintr-o zonă neafectată de risc epidemiologic, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia provin dintr-o zonă aflată în carantină.

La Călăraşi, două persoane care au declarat la intrarea în ţară că se vor autoizola la domiciliu, însă până în acest moment nu au ajuns la locul indicat.

La Suceava, o persoană care a declarat la intrarea în ţară că se va autoizola la domiciliu, însă până în acest moment nu a ajuns la locul indicat şi a fost găsită la domiciliul socrului său.

„Poliţia de frontieră urmăreşte toate cursele cu escală, astfel persoanele care sosesc în România nu pot ascunde punctele de plecare de origine. În acest moment, sunt 752 de persoane aflate în carantină, persoane care au sosit în România, cu escală, din zonele de risc”, a precizat Raed Arafat.

Declaraţiile complete în materialul video.