Statele Unite şi Turcia se pregătesc pentru colapsul Siriei
Dacă regimul sirian se va prăbuşi sub greutatea războiului civil va exista un plan de urgentă pentru a controla situaţia, au anunţat Statele Unite şi Turcia.
Secretarul de Stat Hillary Clinton a purtat discuţii sâmbătă cu Ahmet Davutoglu, Ministrul turc al Afacerilor Externe, spunând că în cazul în care situaţia se va înrăutăţi, există un plan formal pentru a raspunde conflictului care ţine deja de un an jumătate.
Odată un aliat devotat, Turcia şi-a intensificat criticile la adresa regimului preşedintelui Bashar Assad, susţinând totodată grupurile de rebeli. Cel puţin 17.000 de oameni au murit iar 140.000 de oameni au fost nevoiţi să plece în ţările vecine dintre care 50.000 în Turcia.
Clinton a spus fără a elabora prea mult, că Statele Unite şi Turcia au coordonat împreună suportul opoziţiei şi susţinerea tranziţiei spre democraţie, dacă regimul lui Assad cade, ceea ce mulţi lideri vestici au prezis că se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Ea a declarat de asemenea ca Turcia şi SUA lucrează pentru a pune capăt crizei umanitare cauzată de violenţe.
Secretarul de Stat a evidenţiat legătura dintre regimul lui Assad şi Shiiiţi – care domină în Iran şi Hezvollah în ţara vecină Liban. Clinton a spus că aceste legături trebuie expuse şi întrerupte prin sancţiuni.
Clinton a spus, de asemenea, că cel mai important lucru este “necesitatea încheierii conflictului rapid, printr-o metodă care nu va mări numărul morţilor, răniţilor şi distrugerilor, acest lucru fiind foarte bine înţeles” după ce Armata Siriană Liberă şi alţi luptători rebeli au montat ofensiva împotriva forţelor regimului în Aleppo - oraşul cu cea mai mare populaţie - şi în Damasc în săptămânile recente.
"Poporul sirian” va conduce tranziţia, a spus ea, şi că “ei vor trebui să stabilizeze şi eventual să reconstruiască economia pentru a asigura securitatea şi eventual să distrugă arma cea mai periculoasă a ţării, cea chimică. EI va trebui să protejeze drepturile tuturor sirienilor indiferent de religie şi sex.
Acum 3 săptămâni, Siria a admis că deţine arme chimice şi biologice şi în cazul unui atac extern le va folosi, dar nu le va îndrepta către propriul popor.. Mai târziu şi-a retras declaraţia şi a infirmat faptul că ar deţine acest tip de arme.
Dacă Siria apasă pe trăgaci şi foloseşte asemenea arme, Clinton a spus că acest lucru ar reprezenta “o linie roşie pentru lume”.
Am plănuit toate cazurile posibile, incluzând scenariul oribil în care armele chimice vor fi folosite”, adăugând că există un plan “ ştim ce trebuie făcut pentru a securiza stocurile sau pentru a nu cădea pe mâini nepotrivite”.
Kenneth M. Pollack, membru senior la Institutul Brookings, într-un articol recent a dezbătut faptul ca Assad va fi demis.
Chiar dacă el şi-a părăsit voluntar biroul, demisia sau ar fugi din Siria, vor fi probabil fără sens” a scris el. “Războiul este condus de Assad, dar este desfăşurat de comunitatea Alawite şi de alte minorităţi care luptă nu numai pentru locul lor privilegiat în societatea siriană dar şi pentru viaţa lor”.
Dacă Assad fuge, o persoana din secta Alawite îi va lua locul, ar fi considerat eterodox de majoritatea musulmanilor suniţi şi ar continua luptele.