Staff-ul de campanie al lui Trump respinge ideea că fanii Tiktok au sabotat mitingul electoral din Tulsa
Directorul de campanie al preşedintelui american a afirmat că organizaţiile mass-media răspândesc ştiri false despre mitingul lui Trump ce a avut loc în Oklahoma, sâmbătă, deoarece la eveniment au participat mult mai puţini suporteri decât era de aşteptat, explicând că virusul Wuhan şi protestatarii au fost motivele pentru care audienţa a fost mică.
„Cei de stânga şi troli online se bucură, crezând că au influenţat participarea la miting, nu ştiu ce vorbesc sau cum funcţionează mitingurile noastre”, a spus, duminică, directorul campaniei, Brad Parscale. „Reporterii care au scris despre fanii tiktok şi K-Pop fără să contacteze purtătorii de cuvânt ai campaniei s-au comportat neprofesionist şi au dorit să dezinformeze”.
Parscale a mai menţionat: „Înregistrarea pentru un miting presupune folosirea unui număr de telefon mobil, iar noi eliminăm constant numere false, aşa cum am făcut cu zeci de mii la mitingul Tulsa, când am calculat dimensiunea posibilului număr de participanţi. Nu dăm niciodată importanţă acestor solicitări false de bilete. Lucrul care face această încercare de a ne strica evenimentul să fie patetică, este că fiecare miting este cu admitere generală - primul venit, primul intrat -, astfel încât nu este necesară înregistrarea prealabilă”.
Controversa a apărut după ce utilizatori de Twitter au afirmat că au sabotat mitingul lui Trump rezervând multe bilete online, fără a avea intenţia să se prezinte, doar pentru a tulbura evenimentul.
Afirmaţiile de acest gen au fost lansate de parlamentarul democrat Alexandria Ocasio-Cortez, aparţinând stângii radicale, care a spus că adolescenţii care au folosit aplicaţia chineză de socializare Tiktok şi fanii K-pop au fost responsabili pentru participarea mai mică.
Presa democrată a acordat ample spaţii evenimentului, publicând imagini ale scaunelor goale din partea de sus a sălii unde a avut loc evenimentul.
Serviciul de pompieri Tulsa a confirmat pentru Forbes că au participat aproximativ 6.200 de persoane la miting. Personalul de campanie a lui Donald Trump a replicat afirmând că aproximativ 4 milioane de oameni au vizionat on line transmisia evenimentului.
În interviu, Parscale a dat vina şi pe focarul virusului Wuhan.
„Cert este că, de o săptămână, presa de ştiri false, care încerca să influenţeze oamenii să nu participe la miting din cauza COVID, precum şi protestatarii, ca şi imaginile recente despre oraşele americane incendiate, au avut un impact real asupra oamenilor care îşi aduc familiile şi copiii la miting”, a spus Parscale.
„MSNBC s-a numărat printre organizaţiile media care au susţinut că protestatarii au blocat intrările la miting. Este dezgustător ca, acum, mass-media să sărbătorească faptul că au ajutat la discreditare, dar este tipic. Ne face să ne întrebăm de ce ne mai deranjăm să acredităm mass-media la evenimente, dacă nu îşi fac meseria cu profesionalism”.
Purtătorul de cuvânt al campaniei Trump, Tim Murtaugh, a mai susţinut că un număr mare de protestatari s-a adunat în afara arenei din Tulsa şi au blocat accesul oamenilor.