Spitalul Malaxa dispune de singurul computer tomograf care poate investiga persoanele supraponderale
Spitalul "Nicolae Malaxa" dispune de un computer tomograf care este singurul care poate face investigaţii pentru persoanele supraponderale cu greutate de până la 480 de kg.
Spitalul "Nicolae Malaxa" a fost reamenajat prin transferarea secţiilor de Chirurgie şi Obstretică-Ginecologie de la Spitalul Caritas. Cele două secţii au fost amenajate şi dotate la nivelul anului 2011. Anual în această unitate sunt spitalizaţi 6000 de pacienţi, nr total al cazurilor rezolvate în ambulatoriu sau cu spitalizare de zi fiind de 12.000 de persoane.
Primarul general al Capitalei, prof.dr. Sorin Oprescu, a declarat cu prilejul vizitei pe care a făcut-o în acest spital că a dorit să existe în această unitate sanitară secţia de Chirurgie şi Neonatologie care să funcţioneze la standarde înalte de calitate.
El a menţionat că Spitalul Malaxa este unul de referinţă din Capitală şi în viitor doreşte ca acesta să devină un centru de excelenţă, în care să se dezvolte şi un compartiment de cercetare.
"Încercăm să susţinem în continuare spitalele. În total investiţiile pe care le-am făcut în cele 21 de spitale pe care le-a preluat primăria sunt în valoare de 120 milioane euro, tocmai pentru a asigura condiţii civilizate de îngrijire, platoul tehnic, la nivelul anului 2011. Vom susţine aceste unităţi în continuare", a mai spus primarul general.
La Spitalul Malaxa a fost adus pe lume, din septembrie până în prezent, cel de-al 100-lea copil şi s-au făcut 100 de intervenţii chirurgicale, a precizat managerul Spitalului, Adrian Secureanu.
Spitalul Malaxa are 228 de paturi şi dispune de secţii de chirurgie, neonatologie, diabet, boli de nutriţie, alergologie şi imunologie, oftalmologie şi terapie intensivă.
El a adăugat că investiţiile făcute sunt în valoare de zece milioane de euro pentru consolidări şi amenajări.
Primarul general al Capitalei a recomandat medicilor să comunice mai mult cu pacienţii, ior banii economisiţi, prin susţinerea de către Primărie a utilităţilor, să fie utilizaţi pentru medicamente.
El a admis că traversăm "o perioadă dificilă", dar nu se poate face nimic dacă oamenii nu sunt sănătoşi, accentuând că "nu suntem un popor de asistaţi".
Spitalul Malaxa are 228 de paturi şi dispune de secţii de chirurgie, neonatologie, diabet, boli de nutriţie, alergologie şi imunologie, oftalmologie şi terapie intensivă.