Şoşoacă, reacţie după invalidarea candidaturii. Discurs pe placul Kremlinului

Diana Şoşoacă (Captură video)
Loredana Diacu
15.03.2025

Diana Şoşoacă a reacţionat dur după ce BEC i-a respins candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2024. Într-o declaraţie publică, Şoşoacă a criticat vehement procesul electoral şi a lansat acuzaţii grave la adresa instituţiilor româneşti şi ale Uniunii Europene, sugerând că respingerea candidaturii sale este parte dintr-un sistem dictatorial controlat de influenţe externe. Retorica sa este în linie cu cea a Kremlinului care a transmis un comuniat exact în această cheie după invalidarea candidaturii lui Georgescu.

„Este prima eliminare din procedura alegerii candidatului la prezidenţiale la nivel internaţional, într-o ţară democratică, care s-a repetat. Pot să vă spun doar atât: 'Ad augusta per angusta'. Ajungi la cele mai strălucite rezultate pe căi înguste, trudnice. Nu am decât să le spun celor de la Biroul Electoral Central că au fost 9 voturi pentru aplicarea hotărârii numărul 2 din 5 octombrie 2024 şi trei voturi pentru a trece mai departe şi a fi pe listele de vot. Lupta continuă, aici nu se termină.

Chiar eram la masă şi beam cafeaua când Biroul Electoral Central mi-a transmis, pe surse, că mi-a fost respinsă candidatura. Este o onoare să fiu respinsă de cel mai dictatorial sistem care a existat vreodată. Este o dictatură mai mare decât în Coreea de Nord. Pot să spun că domnul Putin are o democraţie fantastică în Rusia, pe când în România şi în Uniunea Europeană totul este la ordin şi este o dictatură cumplită, în care se omoară oameni pentru interese politice, şi o acuz pe Ursula von der Leyen de imixtiune în treburile interne ale României, la fel ca pe domnul Macron, prin domnul ambasador al Franţei la Bucureşti, care şi-a dat mâna cu domnul Marian Enache

Uitaţi-vă la poza dintre ambasador şi Marian Enache. Marian Enache, preşedintele CCR, nu este om politic şi nu are voie, atenţie, prin lege, să facă astfel de întâlniri. Întâlnirea aceea denotă faptul că Uniunea Europeană se va lupta cu Putin pe România, pentru că, după cum aţi observat, Trump a anunţat faptul că se retrage din România, ceea ce înseamnă că rămânem în sfera de influenţă rusească, iar Ursula von der Leyen crede că va învinge Rusia.

Rusia nu poate fi cucerită, în schimb România a fost foarte uşor cucerită prin dezbinare, prin divizare, prin folosirea unui om din sistem care să joace rolul de naţionalist şi aţi văzut ce a susţinut domnul Georgescu: 'Şi-a îndeplinit misiunea'”, a transmis Diana Şoşoacă pentru B1 TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor