România, prinsă în criza energetică cu foarte multe vulnerabilităţi. Vechea guvernare "a demolat finanţele publice"

Profesorul de economie Cristian Păun a atras atenţia, într-o intervenţie la postul B1 TV, că România a fost lovită în plin de criza carburanţilor.
"Pe noi, românii, ne-a prins treaba asta cu foarte multe vulnerabilităţi. Foarte puţin din parcul auto este electrificat, foarte puţine prize prin oraş, foarte puţine piste de biciclete, transportul în comun, mai ales între dormitorul Bucureştiului şi Bucureşti, nu este pus la punct corespunzător. Deci avem o grămadă de probleme, inclusiv pe partea de deficit. Şi atunci, da, o să ne lovească treaba asta, doar ca pe noi, în general, ne lovesc aceste lucruri mult mai puternic decât îi lovesc pe cei care au făcut astfel de pregătiri, investiţii în timp şi oferă alternative oamenilor să se deplaseze cu altceva decât cu maşina personală", a declarat Cristian Păun.
Economistul a explicat că, la nivel individual, "trebuie să ne schimbăm complet, radical, să luăm în calcul soluţii".
"Nu ne mai putem permite să stăm în Ilfov şi, în fiecare zi, să facem naveta o oră dus, o oră întors, în maşină, consumând litri de motorină, singuri în maşină, sau plimbând copiii în diagonală prin Bucureşti către şcoală-birou. Trebuie să ne gândim, de exemplu, la revenirea înapoi în oraş, cu chirie, pentru că, mă rog, nu revenim la proprietatea pe care o mai avem în oraş, pentru că nu mai merge modelul ăsta, deocamdată, al celor care şi-au dorit o casă pe pământ şi să facă această navetă", a adăugat Cristian Păun.
Cât despre o scădere drastică a accizei, profesorul a opinat că "dacă vrei să faci asta sau ca să poţi să faci asta, nu trebuia să ai gaura aceea bugetară făcută în anii anteriori, fără niciun pic de discernământ."
"Pur şi simplu ai acţionat acolo ca un, să spun aşa, 'terorist'. Ai demolat finanţele publice şi acum n-ai de unde să dai înapoi foarte uşor acea acciză", a precizat Cristian Păun.
Finanţele publice au fost devalizate
"Acum se întâmplă nişte corecţii cu care n-aveam cum să mergem înainte.
Probabil că guvernul, unde greşeşte, poate nu explică foarte bine românilor de ce trebuie să se întâmple aceste ajustări macroeconomice, aceste ajustări fiscale şi de ce, totuşi, trenează şi din vina cui trenează reformele care ar trebui să se întâmple în România şi care ar trebui să mai elibereze din cheltuieli, astfel încât spaţiul fiscal, de exemplu, să-l folosim pentru astfel de situaţii de criză, de urgenţă, şi să avem pe ce să punem mâna.
Pentru că, în momentul de faţă, finanţele României sunt devalizate complet şi n-ai pe ce să pui mâna. A venit frigul şi n-ai lemne de foc, pentru că acela care a avut grijă înainte de magazia de lemne le-a luat şi le-a dat unora fără să-i întrebe de sănătate.
Avem magazia goală, nu mai avem cum să dăm lemne oamenilor, ele nu există în momentul de faţă.
Eventual trebuie făcute, puse la loc, dar pentru asta e nevoie de timp. De asta spun că mi se pare un pic dubios sondajul ăsta şi mult prea părtinitor."
Critici la adresa agricultorilor
Întrebat cum estimează amploarea pe care o va avea această creştere a preţurilor la carburanţi în lunile următoare, în contextul în care deja din industria alimentară se estimează o majorare de 10%, economistul a replicat:
"Da, să facă bine cei care investesc în zona asta de agricultură să se retehnologizeze cum trebuie, să-şi ia şi ei combine, tractoare hibride, să înceapă să investească masiv în tot ce înseamnă partea de irigaţii, să nu mai avem o agricultură care depinde de soare şi care să fie mai puţin riscantă în faţa celor care pot oferi finanţare pentru acest domeniu.
Imediat cum apare o problemă în agricultură, imediat producătorii spun: 'Punem totul în preţ'. Nu o să poată să pună totul în preţ atât de simplu şi atât de uşor, pentru că oamenii au ajuns la limită cu puterea de cumpărare, va scădea consumul, oamenii nu îşi vor mai permite şi nu vor mai cumpăra. Şi dacă tu nu vinzi, atunci ce o să faci? Dacă nu vinzi, dai faliment.
Până la urmă, şi cei din agricultură trebuie să înţeleagă că trebuie să schimbe puţin modelul de business, pentru că nu mai merge modelul ăsta. Cum vine o secetă, cum vine o criză, totul merge în preţ. Gata, noi nu avem nicio problemă, noi suntem curaţi ca lacrima, suntem sfinţi. Ai investit în vreo combină hibridă? Foloseşti electricitatea? Foloseşti panouri solare? Foloseşti alternativele sau mergi înainte pe ideea că nu se întâmplă nimic şi totul e, cum să spun eu, floare la ureche, uşor – voi pune totul în preţ – nu mai merge aşa."