Şoşoacă, derapaj total: Nicuşor Dan, poreclit Mucuşor sau Plicuşor, preşedinte ilegitim, distrugătorul Capitalei şi torţionarul bolnavilor

Diana Şoşoacă
Andrei Pricopie
26.05.2025

Preşedinta SOS, Diana Ivanovici Şoşoacă, s-a dezlănţuit împotriva noului preşedinte al României, Nicuşor Dan, în ziua în care acesta din urmă a depus jurământul de învestitură şi a preluat oficial mandatul de la Ilie Bolojan.

În acest sens, Şoşoacă a transmis un comunicat de presă presărat cu multiple derapaje:

"Preşedintele ilegitim şi neconstituţional al unei Românii care nu este a românilor, validat de Curtea Neconstituţională a României, autoare a loviturii de stat din 05 octombrie 2024, urmată de alte 3 lovituri de stat, în urma a patru scrutine de alegeri – ceea ce Constituţia nu permite – Nicuşor Dan, poreclit: Mucuşor sau Plicuşor, distrugătorul Capitalei României şi torţionarul bolnavilor de cancer, persoanelor cu dizabilităţi, pensionarilor, bolnavilor etc., va fi învestit preşedintele unei Românii a politicienilor, nu a noastră, a românilor. O Românie a lor, în care de 35 de ani se fraudează alegerile, toate tipurile de alegeri.

Partidul S.O.S. România nu recunoaşte legitimitatea alegerilor prezidenţiale, desfăşurate în patru tururi de scrutin, în care 3 milioane de morţi au votat, iar alte 2 milioane de cetăţeni străini au votat în locul românilor. Totul sub strânsa supraveghere a Franţei, prin preşedintele Macron, Ursulei von der Leyen, a Robertei Metsola, care s-au implicat activ în fraudarea alegerilor din România, de la anularea candidaturii preşedintelui S.O.S. România până la anularea alegerilor şi impunerea lui Nicuşor Dan ca preşedinte, fapt stabilit încă din anul 2023.

Partidul S.O.S. România nu va participa luni, 26 mai a.c., la învestirea lui Nicuşor Dan, din următoarele motive:

1. Alegerile prezidenţiale sunt lovite de nulitate absolută din data de 5 octombrie 2024, când mi s-a interzis, în mod abuziv, de către Curtea Constituţională, dreptul de a candida, deşi îndeplineam toate condiţiile prevăzute de lege, în calitate de preşedinte al Partidului S.O.S. România, avocat şi eurodeputat.

2. Partidul S.O.S. România este singurul partid parlamentar căruia Sistemul nu i-a permis să aibă candidat la alegerile prezidenţiale – nici în anul 2024 şi nici în anul 2025.

3. Atât în 2024, cât şi în 2025, membrii Partidului S.O.S. România au strâns de fiecare dată peste 300.000 de semnături pentru candidatura mea – în total, peste 600.000 de semnături.

4. A fost încălcat brutal nu doar dreptul de a fi aleasă, ci şi dreptul de a alege al membrilor, simpatizanţilor şi votanţilor Partidului S.O.S. România.

5. În cursa pentru funcţia supremă în statul român au rămas doar candidaţii validaţi de Sistem, iar alegerile prezidenţiale au fost inevitabil câştigate de Sistem.

6. Pe cale de consecinţă, nu vom valida prin participarea noastră rezultatul acestor alegeri prezidenţiale neconstituţionale şi ilegale, al căror rezultat a fost falsificat de intervenţia brutală şi abuzivă a Curţii Constituţionale a României şi a Biroului Electoral Central, dar şi a altor puteri străine şi servicii secrete străine.

7. Partidul S.O.S. România rămâne principalul partid de opoziţie şi vom lupta pentru restaurarea democraţiei şi restabilirea suveranităţii, care, potrivit Constituţiei, aparţine poporului român şi se exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte.

Cei care vor valida învestirea preşedintelui ilegitim şi neconstituţional al României lor, prin prezenţă şi participare, chiar dacă sunt demnitari S.O.S. România, vor fi consideraţi trădători de neam şi ţară şi vor suferi consecinţele faptelor lor."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor