Sorin Frunzăverde, condamnat la 2 ani cu suspendare

Trimis în judecată după ce a fost acuzat ca şi-a folosit influenţa pentru a înclina balanţa voturilor, în zona sa, în favoarea lui Iohannis, Frunzăverde a fost condamnat la 2 ani de închisoare.
Congresul PNL, 22-23 Febroarie 2013, Bucureşti, România. În imagine, Sorin Frunzăverde (Epoch Times România)
Loredana Diacu
15.01.2016

Preşedintele CJ Caraş Severin, Sorin Frunzăverde, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa, pronunţată de instanţa de fond nu este definitivă şi poate fi contestată de ambele părţi.

De asemenea, Frunzăverde a fost pus sub supraveghere pe un termen pe patru ani în dosarul în care a fost pus sub acuzare anul trecut pentru folosirea ilegală a influenţei de lider politic, relatează digi24.ro

Politicianul a fost acuzat că i-ar fi cerut adjunctului său de la consiliu, condamnat în acelaşi dosar la 3 ani şi 4 luni cu executare, să facă în aşa fel încât să îi convingă pe primarii din judeţ să obţină cât mai multe voturi pentru candidatul sprijinit de PNL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis. Sorin Frunzăverde i-ar fi ameninţat pe primari cu oprirea fondurilor, arată sursa citată.

Dosarul a fost deschis în contextul alegerilor prezidenţiale iar la început au fost efectuate mai multe percheziţii, după care Sorin Frunzăverde şi vicepreşedintele CJ Caraş-Severin au fost puşi sub învinuire.

În iulie 2015, Frunzăverde şi subalternul său, Ionesie Ghiorghioni au fost trimişi în judecată. Frunzăverde a fost acuzat de folosire, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor