Şoferii indisciplinaţi vor putea fi sancţionaţi, indiferent în ce stat UE au comis infracţiunea

(photos.com)
Epoch Times România
07.07.2011

Parlamentul European a dat undă verde, miercuri, unei directive a Comisiei Europene ce întăreşte cooperarea poliţienească şi vizează posibilitatea de a sancţiona un şofer indisciplinat, chiar dacă a comis infracţiunea într-un alt stat membru UE decât cel al cărui cetăţean este.

Astfel, schimbul de informaţii între statele membre privind înmatricularea vehiculelor va putea deveni în curând regulă obligatorie, pentru a permite urmărirea infracţiunilor celor mai importante din codul rutier, indiferent de statul UE în care au fost comise.

Infracţiunile vizate de noile măsuri sunt excesul de viteză, condusul sub influenţa alcoolului, neutilizarea centurii de siguranţă, nerespectarea culorii roşii a semaforului, condusul sub influenţa drogurilor, neutilizarea căştii de protecţie, circulaţia pe o bandă interzisă (de exemplu, banda specială pentru autobuz), utilizarea nepermisă a telefoanelor mobile sau a oricărui alt echipament de comunicare în timpul conducerii autovehiculului.

Directiva va trebui aprobată în unanimitate de Consiliul de miniştri şi va intra în vigoare a doua zi după publicarea sa.

Statele membre dispun de maximum 24 de luni pentru a aplica noile reguli, cu excepţia Irlandei, a Marii Britanii şi a Danemarcei, care deocamdată nu sunt incluse în acest sistem.

Obiectivul prezentei directivei este de a consolida securitatea rutieră şi de a asigura egalitatea în faţa legii a tuturor contravenienţilor, inclusiv a celor care locuiesc într-un alt stat membru.

"După mai mult de trei ani de negocieri, acest acord este primul pas foarte important pentru a pune capăt sentimentului de impunitate pe care îl aveau anumiţi şoferi şi pentru a reduce numărul victimelor de pe şoselele noastre", a declarat deputata spaniolă Inès Ayala Sender (S&D), raportoarea Parlamentului.

Statele membre se angajează să comunice coordonatele şoferului sau ale titularului certificatului de înmatriculare al vehiculului acuzat autorităţilor din statul în care infracţiunea a fost constatată, pentru ca acestea din urmă să poată începe urmărirea.

Autorităţile din ţara în care infracţiunea a fost comisă vor trimite apoi contravenientului o scrisoare recomandată pentru a-i aduce la cunoştinţă tipul de infracţiune săvârşită şi sancţiunea care se aplică, precum şi posibilele căi de recurs şi consecinţele juridice. Amenda şi modalităţile de aplicare vor fi stabilite conform regulilor statului în care a fost comisă infracţiunea.

Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European a consolidat nivelul de protecţie a datelor personale şi obligaţia de a şterge fişierele privind contravenienţii imediat după închiderea procedurii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor