Socialiştii câştigă primul tur al legislativelor din Franţa, pe fondul absenteismului

Socialiştii au câştigat primul tur al legislativelor din Franţa. (BORIS HORVAT / AFP / GettyImages)
Socialiştii şi aliaţii lor ecologişti au câştigat primul tur al alegerilor legislative din Franţa, marcate de absenteism, scrie presa din Hexagon.
Prezenţa la vot a fost de doar 57%. La alegerile prezidenţiale din 6 mai, câştigate de socialistul Francois Hollande, rata de participare a fost de peste 70%.
Partidul Socialist şi aliaţii ecologişti au câştigat peste 46% din voturi, faţă de 34% cât a obţinut UMP, potrivit datelor finale furnizate de Ministerul de Interne.
Frontul Naţional al lui Marine Le Pen a obţinut aproape 14%, faţă de 4% la alegerile legislative din 2007.
Frontul de Stânga, condus de Jean-Luc Melenchon, a câştigat 6.9%.
Turul al doilea va avea loc la 17 iunie.