Social-democraţii se pregătesc de campania electorală pentru alegerile locale
Social-democraţii au intrat în linie dreaptă pentru campania electorală a alegerilor locale, aceasta fiind una dintre principalele teme ale şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD care se desfăşoară la sediul central al partidului.
"Campania pentru alegerile locale bate la uşă, iar secretarul general al PSD, prin mandatul pe care îl are, va trebui ca în cel mai scurt timp că încheie negocierile în toate judeţele. (...) Bătălia este totală şi trebuie să câştigăm", a declarat în deschiderea reuniunii preşedintele PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL. El a adăugat că USL doreşte câştigarea alegerilor locale în toate judeţele, nu doar acolo unde este reprezentat de preşedinţii Consiliilor Judeţene.
Victor Ponta a mai afirmat că social-democraţii trebuie să continue să explice opiniei publice semnificaţia protestului parlamentar aflat în derulare, protest "care este în concordanţă cu ceea ce vor cetăţenii".
"Am spus să plece Emil Boc, a plecat, am spus să plece Elena Udrea, a plecat, dorim plecarea Robertei Anastase, care a fraudat votul în Parlament, dorim plecarea lui Traian Băsescu. Din punctul nostru de vedere nu poate exista niciun semn că am renunţat la vreuna dintre aceste cereri, aceste personaje trebuie să fie înlăturate din fruntea ţării prin demisie sau prin vot democratic", a adăugat preşedintele PSD.
El le-a mai spus în deschiderea BPN colegilor de partid că trebuie decise toate celelalte acţiuni pentru perioada imediat următoare şi i-a felicitat pe reprezentanţii judeţelor afectate de căderile masive de zăpadă pentru modul în care au fost alături de cetăţeni.
Victor Ponta este totodată de părere că "Guvernul este acelaşi guvern Boc fără Boc" pentru "că nu vrea să schimbe nimic", respectiv pentru faptul că nu i-a demis pe acei prefecţi care "nu şi-au făcut datoria" faţă sinistraţi.
La reuniunea BPN este prezent preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.