Şleahtiţchi: în şcoli se va studia ”Istoria Românilor şi Universală”

Ana Chitoroagă
23.05.2012

Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, susţine că disciplina "Istoria" din curricula şcolară, va fi studiată sub denumirea de "Istoria Românilor şi Universală".

În acest sens, Mihail Şleahtiţchi a emis un ordin prin care disciplina şcolară ”Istoria” este redenumită ”Istoria Românilor şi Universală”.

Cu privire la aceasta, oficialul a menţionat: "Sunt absolut convins că este un ordin care este în beneficiul sistemului educaţional. Or, atunci când nu spui lucrurilor pe nume şi când nu oferi curentului etnic majoritar un curs care în totalitate răspunde trecutului şi prezentului, nu poţi vorbi de viitorul acestui curent majoritar".

Potrivit lui Şleahtiţchi, dacă până acum Istoria Universală constituia 50 la sută din volumul informaţiei din manuale, iar Istoria Românilor 45 la sută, acum ultimei îi va reveni 55 la sută, iar primei - 40 la sută şi 5 la sută pentru istoria locală.

Amintim că anterior, ordinul ministrului Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, prin care disciplina şcolară "Istoria" este redenumită în "Istoria Românilor şi Universală" l-a nemulţumit pe premierul Vlad Filat, declarând că elevii trebuie să cunoască din manualele de istorie adevărul şi nu contează denumirea manualului, ci conţinutul acestuia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor