Situaţie neclară în AUR. Marius Lulea spune că este membru în partid, conducerea formaţiunii susţine contrariul

Unul dintre cofondatorii AUR, Marius Lulea, pare să aibă în prezent un statut incert în formaţiunea condusă de George Simion. Prim-vicepreşedintele Dan Dungaciu susţine că Lulea nu mai este membru al partidului, după ce şi-ar fi pierdut această calitate din cauza neplăţii cotizaţiei. Lulea respinge însă categoric această variantă şi afirmă că este în continuare membru AUR.
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a declarat, la rândul său, că, potrivit informaţiilor primite de la Secretariatul General al partidului, Lulea nu mai figurează ca membru al formaţiunii.
„Din câte am înţeles eu de la colegii de la Secretariatul General al partidului, am întrebat şi eu ieri care este situaţia, se pare că domnia sa nu a plătit cotizaţia pentru o perioadă mai mare de un an şi, din acest motiv, colegii noştri de la Secretariatul General consideră că domnia sa nu mai este membru al partidului (…) Înţeleg că este efectul unei prevederi statutare”, a declarat Petrişor Peiu, potrivit Gândul.ro.
Precizările lui Peiu vin după ce Dan Dungaciu a afirmat, în urma consultărilor de luni de la Palatul Cotroceni, că Marius Lulea nu mai este membru AUR.
Lulea a reacţionat în aceeaşi zi, respingând categoric afirmaţiile lui Dungaciu. El a susţinut că este în continuare membru al partidului şi a invocat libertatea de exprimare.
„Vă pot confirma că Marius Lulea este fondatorul partidului AUR şi primul preşedinte, cel care semna listele când partidul AUR a intrat în Parlament. Deciziile politice sau marketingul politic nu pot întoarce evenimente petrecute, care nu pot fi şterse. Sunt membru al partidului, nu am motive să fac o declaraţie într-un alt sens. Libertatea de exprimare stă la baza legii de funcţionare a partidelor politice şi nu se poate elimina atunci când unuia sau altuia nu îi convine”, a precizat Lulea pentru G4Media.
De asemenea, Marius Lulea a afirmat că ar fi cel puţin „ilegal ca într-un partid să fie eliminat cineva, fără ca el să ştie, pentru libertatea de exprimare”.
Senatoarea AUR Cristina Dumitrescu a explicat, la rândul său, că, potrivit regulilor formaţiunii, neplata cotizaţiei atrage pierderea de drept a calităţii de membru.