Situaţie ireală: Primarul condamnat pentru pornografie infantilă, invalidat de instanţă, candidează din nou

Bogdan Davidescu (Constanţa de Azi)
Andrei Pricopie
23.10.2020

La scurt timp după ce instanţa i-a invalidat alegerea în funcţia de primar şi a decis organizarea de noi alegeri, Bogdan Davidescu, politicianul ex-PSD condamnat pentru pornografie infantilă, a anunţat, vineri, că va candida din nou şi le-a cerut votul cetăţenilor din Şotrile.

"Dragi cetăţeni, dragi prieteni! În urma alegerilor care au avut loc în data de 27 septembrie, am fost ales Primarul comunei Şotrile. Candidatura fost aprobată, dar invalidată de către un judecător 'drept' neţinând cont de opinia dvs. În urma acestei hotărâri vor avea loc noi alegeri locale şi vă anunţ pe această cale că voi candida încă o dată cu încrederea că voi avea din nou susţinerea dvs. Vă mulţumesc şi împreună, ca şi de multe alte ori, vom învinge", a transmis Bogdan Davidescu.

Cu o zi în urmă, Tribunalul Prahova a respins apelul intentat de politician faţă de invalidarea de către Judecătoria Câmpina a alegerii sale în funcţia de primar.

Bogdan Davidescu a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare într-un dosar în care era acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, pe care, atunci când aceasta a refuzat să mai continue relaţia, a şantajat-o că va face publice mai multe înregistrări cu caracter pornografic. La nici un an de la eveniment, Davidescu a candidat la primăria comunei, primărie de la care a fost obligat să plece după condamnare şi a câştigat.

Reamintim că Bogdan Davidescu a candidat ca independent. În campania electorală, liderul PSD (şi CJ) Prahova, Bogdan Toader, a negat că social-democraţii îl susţin pe Davidescu, însă viceprimarul PSD al comunei Şotrile, Ovidiu Toporaş, a postat mai multe poze din care reiese că i-a făcut activ campanie primarului condamnat pentru pornografie infantilă. Acest lucru ne-a fost confirmat şi din comună, nu doar de surse ci şi de bannerele electorale. Chipul lui Davidescu apărea pe bannere fixate deasupra celor prin care îşi făcea reclamă candidatul PSD-ului la şefia Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, ceea ce crea impresia că edilul condamnat pentru pornografie infantilă candidează din partea PSD.

Scurt istoric

Potrivit procurorilor DIICOT, "s-a reţinut faptul că în perioada 2016 – 2017, suspectul (Bogdan Davidescu n.r.) a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care la acea dată avea vârstă de aproximativ 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârstă de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea suspectului. Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, ameninţând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj."

În luna ianuarie 2020, prefectul judeţului Prahova a emis ordinul de încetare de drept a mandatului de primar al comunei Şotrile al lui Bogdan Davidescu, după ce acesta fusese condamnat definitiv de Curtea de Apel Ploieşti la un an şi jumătate cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pentru pornografie infantilă. Primarul a negat toate acuzaţiile, susţinând că este vorba despre o răzbunare.

Două luni mai târziu, Davidescu a revenit la Primărie, în calitate de consilier personal al viceprimarului Toporaş. Potrivit Câmpina TV, administraţia locală de acolo a modificat organigrama Primăriei şi a inclus postul de consilier personal al viceprimarului cu atribuţii de primar. Aşadar, Bogdan Davidescu a fost reangajat în Primărie începând cu 12 martie 2020.

Ulterior, la nici un an de la condamnare, Davidescu a candidat din nou la Primăria comunei. În sprijinul său, s-a mobilizat puternic viceprimarul PSD al comunei, Ovidiu Toporaş. Mai mult, PSD n-a avut candidat propriu la primărie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor