Sistemul sanitar din România, în dezbaterea specialiştilor

Epoch Times România
14.02.2012

Departamentul de Sănătate al PSD a organizat la Palatul Parlamentului prima reuniune a Grupului parlamentar al PSD cu reprezentanţi ai asociaţiilor pacienţilor din România, informează un comunicat al formaţiunii politice remis marţi AGERPRES.

Reuniunea, care a avut loc luni, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a avut drept principal obiectiv iniţierea unui ciclu de întâlniri între parlamentari, specialiştii Departamentului de Sănătate al PSD şi reprezentanţii pacienţilor, ai profesioniştilor din sănătate, ai producătorilor şi distribuitorilor de medicamente şi materiale sanitare, pentru a putea structura un pachet de legi serios în domeniul sănătăţii şi care să întrunească sprijinul actorilor din sistemul sanitar.

Au răspuns invitaţiei reprezentanţii majorităţii asociaţiilor cu activitate în domeniul sanitar, specialişti reputaţi în administraţia sanitară, precum şi parlamentari ai PNL.

Reuniunea a fost moderată de prof. dr. Daniela Bartoş, preşedintele Departamentului de Sănătate al PSD, şi de conf. dr. Alexandru Rafila, vicepreşedinte.

Temele de discuţie abordate au vizat modul de concepere a unei noi legislaţii în domeniul sanitar, care să fie centrată într-adevăr pe nevoile pacienţilor, modul de derulare şi finanţare a programelor de sănătate, accesul la medicamente compensate şi gratuite şi includerea tuturor prevederilor Cartei Europene a Drepturilor Pacienţilor în legislaţia în vigoare.

Concluziile desprinse din intervenţiile participanţilor reflectă susţinerea principiului elaborării unui pachet de legi pentru sănătate, care să fie adoptat prin procedură parlamentară şi care să răspundă următoarelor deziderate: confirmarea rolului social al statului în susţinerea sistemului de sănătate şi în finanţarea programelor de sănătate, menţinerea unui sector public de asistenţă medicală puternic şi a asigurărilor publice de sănătate, încurajarea asigurărilor şi serviciilor de sănătate private, pe baze sănătoase, care să nu greveze fondurile publice şi să nu împiedice accesul la servicii de sănătate a categoriilor sociale defavorizate.

În încheiere, Adrian Năstase a relevat faptul că "este momentul în care putem genera o schimbare în bine, reală, pentru pacienţii şi lucrătorii din sănătate din România, prin adoptarea unui pachet legislativ curajos, bazat pe o viziune şi o strategie pe termen mediu şi lung, în concordanţă cu prevederile Constituţiei şi realităţile sociale ale ţării", a precizat comunicatul citat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor