Sindicaliştii din administraţie intră în grevă japoneză pentru 2 ore. Ce revendicări au

(stireadeiasi.ro)

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat că, joi, în intervalul orar 9-11, va desfăşura o grevă japoneză. Pe perioada acţiunii, salariaţii îşi vor desfăşura activităţile în mod normal, fără întreruperea programului de lucru, însă vor purta banderole albe sau vor afişa pe uşa biroului anunţul privind greva.

Una dintre revendicările salariaţilor din administraţie este “aplicarea, de îndată, în integralitatea ei, a legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”. Această măsură ar duce la revocarea măsurii de îngheţare a salariilor/veniturilor în sectorul bugetar pentru anul 2022, inclusiv indemnizaţiile demnitarilor din administraţia publică locală.

O altă revendicare este modificarea art. 11, alin. 4 din legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte raportarea totalităţii veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală la indemnizaţia viceprimarilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene.

“În acest sens solicităm demararea discuţiilor şi negocierilor în vederea, fie a înlocuirii sintagmei ‘venituri’ cu ‘salariul de bază/încadrare’, fie excluderea unor categorii de drepturi salariale de la limita impusă: indemnizaţia de hrană, indemnizaţia de vacanţă/vouchere de vacanţă, majorări salariale fonduri europene, spor condiţii de muncă”, a mai transmis FNSA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne