Simona Halep o depăşeşte pe Mladenovic şi se califică în turul III la Cincinnati

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (facebook)
Flori Mladin
19.08.2015

Simona Halep a reuşit să o învingă pe franţuzoaica Kristina Mladenovic (locul WTA) în cadrul turneului de categorie Premier 5 în trei seturi, scor 7-5, 5-7, 6-, calificându-se în turul III.

Victoria româncei este cu atât mai valoroasă cu cât Mladenovic a învins-o în cele două meciuri pe care le-au disputat anterior. Astfel Simona rămâne pe locul 3 în clasamentul WTA şi trece pe locul 2 în clasamentul pentru Turneul Campioanelor de la Singapore.

Meciul a fost echilibrat, constănţeanca a început bine jocul şi de la scorul 3-2 s-au înregistrat breakuri şi rebreakuri, Simona reuşind să câştige setul cu 7-5. În al doilea set este rândul franţuzoaicei să deţină iniţiativa până la 3-1, apoi vine Halep şi punctează 5-3, însă iar franţuzoaica are iniţiativa şi câştigă setul cu 7-5. În setul al treilea Simona este mai detaşată şi câştigă cu 6-4.

Halep a obţinut, după victoria din turul doi, 105 puncte WTA.

În turul III Halep va juca cu învingătoarea din meciul disputat între nemţoaica Andrea Petkovic şi italianca Camila Giorgi.

Irina Camelia Begu o va întâlni, în turul doi al turneului de la Cincinnati, pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova (câştigătoare anul acesta la BRD Bucharest Open), care a învins-o pe poloneza Agnieszka Radwanska (cap de serie numarul 13).

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor