Serviciile secrete britanice: Nici Ucraina, nici Rusia nu au făcut progrese notabile în luptele de pe trei fronturi

Lupte în Ucraina
Lupte în Ucraina (Getty Images)

Serviciile de informaţii britanice raportează că, în ultima săptămână, cele mai intense lupte terestre au avut loc pe trei fronturi ale liniei de contact, fără ca vreuna dintre părţi să înregistreze progrese, dar ruşii din apropierea Avdiivka din regiunea Doneţk suferă pierderi deosebit de mari, potrivit unui raport al Ministerului britanic al Apărării, preluat de European Pravda.

"Niciuna dintre părţi nu a realizat progrese substanţiale în aceste zone. Rusia continuă să sufere pierderi deosebit de grele în jurul Avdiivka", a trasmis ministerul britanic.

Potrivit sursei citate, serviciile secrete britanice au indicat că, în ultima săptămână, cele mai intense lupte terestre au avut loc pe trei fronturi: pe frontul din Kupiansk, în regiunea Luhansk, în apropiere de Avdiivka, în regiunea Doneţk, şi pe malul stâng al râului Nipru, în regiunea Herson, unde forţele ucrainene au stabilit un punct de sprijin.

Serviciile secrete britanice au afirmat că forţele ruseşti pierd "între 500 şi 1.000 de persoane pe zi" în luptele de lângă Avdiivka.

De asemenea, acestea au subliniat, citând "rapoarte ale martorilor oculari", rolul important al dronelor de mici dimensiuni şi al artileriei, în special al muniţiilor cu dispersie, în contracararea atacurilor din ambele părţi.

"Pe măsură ce vremea rece de iarnă se instalează serios în estul Ucrainei, există puţine perspective imediate de schimbări majore pe linia frontului", au mai transmis serviciile britanice.