Senatorii au pus gand rău transportului cu "ia-mă, nene!". Amenzi între 1000 şi 5000 pentru şoferi
alte articole
În viitorul (nu foarte îndepărtat), şoferii care iau persoane cu autostopul ar putea primi amenzi între 1.000 de lei şi 5.000 de lei. Senatorii au aprobat miercuri un proiect de lege pentru completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, relatează avocat.net.
Proiectul legislativ prevede că şoferii care transportă autostopişti, fără autorizaţie de taxi, ar putea fi sancţionaţi cu amenzi drastice. Conform documentului, persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism fără să aibă autorizaţie pentru transportul în regim de taxi sau în regim de închiriere, ar putea fi sancţionaţi cu o amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei.
Votul de miercuri al senatorilor vine după ce Guvernul a aprobat documentul într-o şedinţă de la finalul lunii august.
Proiectul legislativ îşi propune să vină în sprijinul transportatorilor autorizaţi, cărora privaţii ce iau autostopişti de pe drum le-ar face o concurenţă neloaială, şi, nu în ultimul rând în sprijinul statului, care, pierde bani la buget datorită faptului că aceştia nu plătesc taxe pentru banii încasaţi de cei ce încearcă să circule mai ieftin cu "ia-mă, nene!".
“Aceste practici ilicite determină efecte negative majore asupra activităţii economice a întreprinderilor autorizate, asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, cât şi asupra siguranţei circulaţiei rutiere”, se precizează în expunerea de motive.
Forul decizional pe acest proiect legislativ este Camera Deputaţilor.