Senat: Proiect de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, respins
alte articole
Proiectul legislativ privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc a fost respins marţi, în plenul Senatului. Proiectul a fost iniţiat încă din 2005, de către senatorii UDMR de atunci - Şogor Csaba şi Becsek-Garda Dezso.
În Senat, forul decizional în acest caz, proiectul legislativ cu caracter organic a primit 54 de voturi pentru respingere, cinci pentru adoptare şi două abţineri.
În Camera Deputaţilor, iniţiativa legislativă a fost respinsă încă din 2005. La Senat însă, proiectul a trenat mai mulţi ani, primind în iunie 2009 un raport negativ de la comisiile juridică şi pentru administraţie publică.
Totodată, începând din decembrie 2009, proiectul a mai fost introdus de alte nu mai puţin de 10 ori pe ordinea de zi a şedinţelor de plen ale Senatului, însă nu s-a reuşit niciodată votarea lui.
Iniţiatorii proiectului susţineau în expunerea de motive că "secuimea, populaţia autohtonă cu identitate naţională maghiară, majoritară în Ţinutul Secuiesc, revendică autonomia teritorială a acestei regiuni în conformitate cu prevederile documentelor internaţionale şi cu practica în acest domeniu din statele Uniunii Europene".
Cei doi iniţiatori nu mai sunt parlamentari, iar Şogor Csaba este în prezent deputat european al UDMR.
Pe de altă parte, raportul celor două comisii subliniază că "niciun grup şi nicio persoană nu poate exercita suveranitatea în nume propriu", iar organizarea administrativ-teritorială în regiune autonomă, cu ţinut sau scaune, depăşeşte limitele organizării statale a României aşa cum este prevăzută la articolul 3 al Constituţiei, cu comunele, oraşele şi judeţele ca singure unităţi administrative recunoscute.