Senat: Comisia de muncă a aprobat deblocarea posturilor din sistemul bugetar

În şedinţă comună cu cea de buget, Comisia de muncă din Senat a adoptat marţi un amendament propus de senatorul PSD Liviu Pop, prin care sunt deblocate posturile bugetare din toate domeniile. Actul normativ mai are nevoie de votul plenului şi al Camerei Deputaţilor.
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, dezbateri asupra Proiectului Legii Bugetului de Stat pe anul 2013 (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
05.03.2013

În şedinţă comună cu cea de buget, Comisia de muncă din Senat a adoptat marţi un amendament propus de senatorul PSD Liviu Pop, prin care sunt deblocate posturile bugetare din toate domeniile. Actul normativ mai are nevoie de votul plenului şi al Camerei Deputaţilor.

Amendamentul adoptat elimină în fapt abrogarea articolului care prevedea blocarea angajărilor în sistemul bugetar "pe regula 15% din posturile vacantate să fie ocupate", a declarat preşedintele Comisiei de muncă, Liviu Pop.

"Trebuie să fim corecţi. În condiţiile în care există buget, se pot face aceste angajări. Noi avem prin angajamentele cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi FMI prevederea că în anul 2013 nu trebuie să depăşim 1.187.000 de bugetari. În momentul de faţă, din datele pe care le-a prezentat Ministerul de Finanţe, acest plafon e depăşit cu 1.833, deci foarte, foarte puţin. În condiţiile în care cheltuielile de buget de personal sunt prevăzute în legea bugetului de stat, lucrurile sunt foarte simple: se vacantează un post, există buget, se scoate la concurs. Nu e nevoie să se vancanteze şapte posturi pentru a angaja o persoană", a precizat Pop.

Următorul pas este că proiectul de lege urmează să fie supus votului în plenul Senatului, urmând ca decizia finală în acest caz să fie luată la Camera Deputaţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor