Şeful ONU: Planul imobiliar al Israelului pentru Cisiordania este "o lovitură aproape fatală" pentru pace
Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a criticat puternic un plan israelian de a dezvolta o zonă disputată din apropierea Ierusalimului de Est, numindu-o o "lovitură aproape fatală" pentru şansele de realizare a păcii cu palestinienii, care revendică terenul pentru crearea unui stat independent, potrivit unui raport VOA.
Într-o declaraţie emisă duminică, Ban că a declarat că planul de construire a câtorva mii de case evreieşti în zona stearpă, pe care Israelul o numeşte E-1, "riscă să taie complet" Ierusalimul de Est de restul Cisiordaniei.
Israelul a autorizat vineri începerea sistematizării pentru E-1, ca formă de represalii pentru faptul că preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a reuşit să obţină o mărire a statutului ONU al Autorităţii Palestiniene, devenind stat observator non-membru. Adunarea Generală a ONU a aprobat joi o creştere a statutului printr-un vot de 138 la 9 în favoarea deciziei, şi 41 de abţineri. Statele Unite ale Americii s-au alăturat Israelului în rândul ţărilor care s-au opus.
La o întâlnire a Cabinetului de duminică, Netanyahu a respins statutul actualizat drept o mişcare unilaterală ce încalcă acordurile palestiniene de negociere cu Israelul privind crearea unui stat independent. De asemenea, el a promis să continue construirea de locuinţe în părţile Ierusalimului ocupate de israelieni şi în "toate locurile ce apar pe harta Israelului ca interese strategice." Guvernul a aprobat vineri construcţia a 3.000 de case în zonele disputate.
Într-o altă manevră în semn de represalii de duminică, Cabinetul israelian a declarat că va reţine 120 de milioane de dolari din veniturile fiscale pe care le colectează în numele Autorităţii Palestiniene. Acesta a declarat că aceste fonduri vor fi utilizate pentru a achita datoriile palestinienilor la compania de electricitate şi alte firme de stat din Israel. Oficialii palestinieni au denunţat manevra ca ilegală.
Palestinienii vor ca Ierusalimul de Est să fie capitala unui stat independent, care ar include Cisiordania. Israelul a ocupat ambele zone după războiul din 1967 din Orientul Mijlociu şi consideră sectorul estic al Ierusalimului ca făcând parte dintr-o capitală israeliană "unită". Proiectul E-1 ar implica legarea Ierusalimului de Est de principala aşezare israeliană din Cisiordania, Maaleh Adumim.
Abbas a avut parte de o primire de erou în oraşul Ramallah din Cisiordania, duminică, când s-a întors după victoria obbţinută în cadrul Adunării Generale a ONU. El a proclamat că palestinienii "au acum un stat", adresându-se unei adunări de aproximativ 5.000 de oameni care aplaudau cu putere.