Şeful NATO spune că "a sosit momentul" ca Turcia să ratifice cererile de aderare ale Finlandei şi Suediei
Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat, joi, că "a sosit momentul" ca Turcia să ratifice cererile Finlandei şi Suediei de aderare la alianţa de apărare, informează Reuters.
Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă comune la Ankara cu ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, în contextul în care ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a declarat săptămâna aceasta că se aşteaptă ca toţi membrii NATO să ratifice candidaturile "fără întârziere".
Reamintim că Finlanda şi Suedia au depus cereri de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord după invazia Rusiei în Ucraina în februarie anul trecut, iar candidaturile lor de aderare au fost ratificate de toţi aliaţii, cu excepţia Ungariei şi Turciei.
Turcia este considerată în general ca fiind principalul obstacol, preşedintele Tayyip Erdogan indicând că ţara sa ar putea ratifica cererea Finlandei, dar nu şi pe cea a Suediei, pe care o acuză că ar adăposti membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat grup terorist de către Turcia, Uniunea Europeană şi alţii.
Luna trecută, Turcia a suspendat discuţiile cu Suedia şi Finlanda cu privire la cererile lor, după un protest în timpul căruia liderul unui partidului politic danez de extremă-dreapta Linia dură a ars o copie a Coranului în faţa ambasadei Turciei din Stockholm.
Stoltenberg a descris protestul cu arderea Coranului drept "un act ruşinos" şi a declarat că guvernul suedez a demonstrat o poziţie fermă împotriva protestului, care ar trebui lăudată.
"Pentru mine, acest lucru nu face decât să demonstreze că Suedia şi Finlanda înţeleg şi pun în aplicare politici care recunosc preocupările pe care le-a exprimat Turcia. Şi acesta este motivul pentru care cred că a venit timpul să ratificăm", a spus el.
Cavusoglu a repetat poziţia Turciei potrivit căreia ar putea evalua separat ofertele Finlandei şi Suediei de a adera la NATO. Deşi a recunoscut că Suedia şi-a modificat legislaţia privind terorismul în conformitate cu cererile Turciei, el a declarat că modificările ar trebui să fie implementate în totalitate.
Stoltenberg, care s-a întâlnit mai târziu cu Erdogan la Ankara înainte de a pleca în sudul Turciei pentru a vizita regiunile afectate de cutremur, a declarat că lupta împotriva terorismului va fi o prioritate pe ordinea de zi a summitului NATO de la Vilnius din iulie.