Şeful închisorii Pruncul este suspectat că în schimbul unor sume de bani l-ar fi lăsat pe deţinutul străin să plece "cu treburi"

Şeful închisorii Pruncul Nr. 9, Victor Tonu este suspectat că i-ar fi permis unui deţinut străin cu numele Tomas, care în 2013 a deschis o companie cu un venit de mii de lei, să plece în oraş "cu treburi" în schimbul unor sume de bani.
(photos.com)
Epoch Times România
11.12.2013

Şeful închisorii Pruncul Nr. 9, Victor Tonu este suspectat că i-ar fi permis unui deţinut străin cu numele Tomas, care în 2013 a deschis o companie cu un venit de mii de lei, să plece în oraş "cu treburi" în schimbul unor sume de bani. Reprezentantul Procuraturii Generale, Antonina Suşiţcaia, a comunicat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în privinţa aceasta că prima sesizare la Centrul Naţional de Anticorupţie (CNA), cu privire la ce se întâmplă, a fost făcută de Serviciul Informaţie şi Securitate.

"Am stabilit planul de acţiuni şi am implicat la acesta şi Direcţia Securitate Internă (DSI) al Departamentului instituţiilor penitenciare. Am desfăşurat o serie de percheziţii în celula deţinutului. Au fost depistate două hard-discuri pentru computer, un PC, trei telefoane mobile şi un ceas cu cameră video încorporată", a comunicat aceasta.

Şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu, a spus că Tonu a explicat acţiunile sale prin includerea străinului în proiectul, care are loc în închisoare, "resocializare", adică pregătirea deţinuţilor exemplari, care au ispăşit deja marea parte a pedepsei, pentru viaţa dinafara închisorii. "Nimic nu ar fi trezit suspiciuni dacă străinului nu i-ar fi fost aplicate de 15 ori sancţiuni, iar în oficiul acestuia agenţii nu ar fi găsit dovezi potrivit cărora compania acordă servicii închisorii şi a transferat sume băneşti în contul şefului acesteia", a adăugat Zumbreanu.

După cum a explicat reprezentantul (DSI), Alexei Brăduceanu, de la începutul anului, în privinţa a doi colaboratori ai închisori au fost demarate două investigaţii. În particular, 46 de colaboratori, inclusiv şeful, au fost pedepsiţi pentru diverse încălcări. Tonu şi Tomas sunt reţinuţi pentru 72 de ore şi se află în arest pe teritoriul CNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor