Şeful Finanţelor: Bugetele Transporturilor şi Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde lei. Unde merg banii?

Ministrul interimar la Finanţelor, Alexandru Nazare, a transmis miercuri că bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei şi un total de aproape 8,7 miliarde euro din PNRR, în plăţi efective pentru investiţiile din 2026.
„Continuăm plăţile în economie şi asigurăm fondurile necesare pentru implementarea programului. Investiţiile în dezvoltare nu trebuie să se oprească din cauza blocajelor la încasare. Iar firmele care au executat lucrări trebuie să aibă predictibilitate în privinţa plăţilor. De aceea, asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului, pentru achitarea facturilor aferente proiectelor PNRR”, a precizat Nazare într-o postare pe Facebook.
El a adăugat că se crează această posibilitate prin mecanismele de flexibilitate bugetară şi „prin utilizarea rezervelor pe care le-am planificat încă de la începutul anului, când am propus proiectul de lege a bugetului pentru acest an”.
„Este o nouă decizie care arată de ce contează administrarea responsabilă a finanţelor publice. Stabilitatea financiară a ţării înseamnă şi să anticipezi nevoile, să păstrezi resurse pentru momentele dificile şi să direcţionezi banii acolo unde investiţiile avansează efectiv”, a explicat Alexandru Nazare.
Potrivit ministrului, până la 12 octombrie, din bugetul de stat au fost efectuate plăţi de 44,3 miliarde de lei pentru proiectele din cadrul PNRR, dintre care:
- 28,6 miliarde de lei pentru componenta de granturi;
- 15,7 miliarde de lei pentru componenta de împrumuturi.
„Sumele includ atât finanţarea europeană, cât şi contribuţia naţională, TVA şi alte cheltuieli suportate de bugetul de stat.Cu alocările suplimentare pe care le mobilizăm astăzi şi sumele încă neexecutate din bugetul celor două ministere, efortul bugetar mobilizat efectiv în 2026 în cadrul proiectelor PNRR depăşeşte 46,5 miliarde de lei, echivalentul a aproape 8,7 miliarde de euro”, a declarat Nazare.
Ministrul interimar de Finanţe arată unde merg cele peste 2 miliarde de lei:
- 1,33 miliarde lei pentru infrastructură feroviară
- 409 milioane lei pentru autostrăzi
- 53 milioane lei pentru infrastructură locală
- 353 milioane lei pentru investiţii de mediu
„Aceste plăţi înseamnă mai mult decât continuarea unor şantiere. Înseamnă lichiditate pentru companii, plăţi către subcontractori şi furnizori, activitate economică şi locuri de muncă susţinute în întreaga ţară. Dar 2026 este şi anul în care trebuie să închidem responsabil capitolul PNRR. Am susţinut accelerarea investiţiilor şi am mobilizat resursele necesare. Acum trebuie să ne asigurăm că România intră în 2027 cu o imagine completă asupra obligaţiilor rămase”, a mai precizat Alexandru Nazare.
Acesta a subliniat că fiecare minister şi coordonator de reforme şi investiţii din PNRR trebuie să clarifice ce proiecte au fost finalizate, ce lucrări au fost executate, ce facturi au fost emise şi ce obligaţii mai trebuie finanţate, inclusiv din alte surse decât PNRR.
„Nu putem construi bugetul pe 2027 pe estimări sau pe facturi care apar după închiderea programului. Avem o ţintă obligatorie de reducere a deficitului, de respectare a angajamentelor europene, menţinând în acelaşi timp un nivel ridicat al investiţiilor publice care alimentează întreaga economie. Pentru toate acestea avem nevoie de transparenţă, prioritizare şi o planificare mult mai riguroasă a resurselor.
Disciplina bugetară înseamnă să finanţăm ceea ce putem susţine, să plătim obligaţiile asumate şi să nu transferăm problemele de astăzi în datoriile de mâine. Aceasta este diferenţa dintre a administra cheltuieli şi a administra responsabil finanţele publice”, a scris minisistrul interimar de Finanţr pe Facebook.