Şeful de campanie USR-PLUS Braşov cere demisia lui Barna: El şi echipa lui trebuie să plece

Dan Barna (Epoch Times România)
D.B.
07.12.2020

Şeful de campanie USR-PLUS Braşov, Radu Hossu, cere public demisia lui Dan Barna din funcţia de preşedinte de partid. Potrivit lui Hossu, Barna şi echipa sa au avut, după cei patru ani în care partidul a stat în opoziţie, rezultate care au „dezamăgit”.

„În lumina rezultatelor de acum de la naţional şi de la Braşov şi în calitatea mea de membru al USR PLUS, responsabil pe capitolul de strategie în ambele campanii câştigătoare de la Braşov, vreau să exprim următoarele:

- În orice partid matur, un rezultat vine la pachet cu efecte. Responsabilitatea este pe umărul liderului. Căci liderul îşi primeşte şi laurii victoriei, dar plăteşte şi pentru eşec.

- Dan Barna şi echipa lui trebuie să plece. De ce? Pentru că rezultatul final de la naţional este unul dezamăgitor. Istoric este - cum a spus Dan Barna în această seară, pentru că e prima dată când Alianţa a candidat la alegeri Parlamentare. Dezamăgitor este pentru toţi colegii mei din ţară. Este inacceptabil să creşti doar 6-7% în 4 ani de zile de opoziţie, cu evenimente politice importante - OUG13, 10 August, pandemie. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că s-au ţinut de scaunele puterii în momente când trebuiau să lase frâiele. Pentru că au pus interesul lor deasupra interesului superior al cetăţeanului", a scris luni, pe Facebook, liderul USR-PLUS Braşov.

Radu Hossu adaugă că "poziţionarea împotriva guvernării, în urma Europarlamentarelor 2019, infinitele scandaluri, scorul penibil de la Prezidenţiale 2019, impunerea pe liste a unor apropiaţi în dauna unor oameni cu rezultate, califică Echipa Barna pentru o demisie de onoare".

Totodată, liderul braşovean afirmă că USR-PLUS are „oameni extraordinari, care pot oricând să preia frâiele şi să-l crească, să-l pună cu adevărat în serviciul cetăţenilor”.

„Cei care mă citesc acum şi nu cunosc acest partid din interior, să nu creadă că nu există lideri meritorii. Am cunoscut în acest partid oameni extraordinari, care pot oricând să preia frâiele şi să-l crească, să-l pună cu adevărat în serviciul cetăţenilor. Există filiale care în 2016 au trimis parlamentari care ne-au reprezentat cu onoare, cu profesionalism şi cu rezultate, după care au câştigat alegerile Europarlamentare în judeţele lor, au câştigat primării şi acum au câştigat şi Parlamentarele de ieri.

Felicitări echipei de la Braşov, care a mai demonstrat încă o dată că înţelege ce îşi doreşte electoratul, cum se face politică altfel, cum se fac promisiunile şi cum ele se respectă.

Îmi asum în totalitate aceste rânduri, este poziţia mea personală, o expun public, asumându-mi orice sesizare internă”, a mai scris şeful de campanie USR-PLUS Braşov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor