Şeful Consiliului Fiscal: Ţara nu poate fi guvernată prin experimente / Dacă dai afară 40.000 de bugetari ar fi doar 3% din PIB
Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a explicat, într-o emisiune B1 TV, că valul de cumpărături din perioada reducerilor nu reflectă neapărat o stare reală de prosperitate a românilor, ci mai degrabă reacţia firească la ofertele comerciale şi la dorinţa de a profita de discounturi temporare. În acelaşi timp, expertul a subliniat că veniturile reale ale populaţiei au fost diminuate de inflaţie şi că statul se confruntă cu o diferenţă structurală mare între venituri şi cheltuieli, ceea ce pune presiune asupra finanţelor publice.
Jurnalistă: Austeritate de dimineaţa până seara la televizor, cu toate acestea, românii se pare că au bani, o duc foarte bine, s-au cheltuit sume record pe tot felul de cumpărături, haine, electronice.
Daniel Dăianu: Dar v-aş întreba pe dumneavoastră, dacă vi se face o ofertă, nu numai dumneavoastră, se fac cetăţenilor români oferte, reduceri de 20-30% – am văzut pentru dulciuri, chiar de 50% – ce credeţi că se va întâmpla, măcar pentru o perioadă de timp? Cât durează aceste diminuări ale preţurilor? Nu vor cumpăra oamenii? Este firesc şi atunci, dacă există o euforie provocată de aceste reduceri de preţuri, oamenii se înghesuie, cresc cumpărăturile, cresc veniturile în ansamblu ale unor firme, chiar dacă ai spune că, prin reduceri de preţuri, ar trebui ca încasările să scadă, dar dacă volumul compensează reducerea de preţuri, firmele zic că este cum se cuvine. În plus, un Black Friday, cum se spune, nu este ceva neobişnuit. Nu ştiu dacă în fiecare an are loc această săptămână din noiembrie.
Pe mine nu m-a surprins, chiar în familie am fost întrebat: „Dar nu vezi? Uite, oamenii au bani, cumpără”, şi atunci trebuie să-i explic. Am şi alte dialoguri, îmi spun mai apropiaţi, mai îndepărtaţi: „Dar nu vedeţi, domnule Dăianu, că mall-urile sunt pline?” Mall-urile sunt pline, dar sunt oameni care se duc o dată pe lună. Deci strâng bani, se duc cu copiii, văd eventual un film, dar nu cred că este scump să te duci să vezi un film, cumpără, mănâncă acolo, au o zi mai agreabilă. Mall-urile nu sunt un indicator elocvent privind puterea de cumpărare a oamenilor. Dacă te uiţi la ei, vezi după cum sunt îmbrăcaţi, după cât cheltuiesc – îţi dai seama că nu sunt numai oameni cu bani care se duc acolo, sunt şi oameni cu venituri modeste.
Jurnalistă: Pe de altă parte, credeţi că aceste reduceri sunt cu adevărat reduceri raportate la anul trecut, de exemplu, pentru că, având în vedere toate creşterile astea de preţuri, probabil că acum am cumpărat un anumit obiect la preţul de la liber de anul trecut?
Daniel Dăianu: Bineînţeles, poţi să te duci acolo, vezi că este o reducere cu 30%, eşti încântat, poţi să dai şi telefon acasă, să spui „am găsit un produs sau un serviciu”, că poţi să achiziţionezi un serviciu, aţi văzut, pentru turism. Şi, de fapt, cei care furnizează au pus o marjă considerabilă şi pot să diminueze fără probleme. Dar există percepţia, există bucuria că poţi să iei ceva semnificativ mai ieftin, lucrurile sunt altfel.
Jurnalistă: Dar au luat bilete, înţeleg că la Tarom – de asemenea au fost nişte vânzări colosale.
Daniel Dăianu: Foarte bine pentru Tarom. Eu mă bucur pentru Tarom, pentru că este o companie naţională care avea mare sprijin financiar din partea statului şi merită să funcţioneze bine. Nu merită să fie salvat în orice circumstanţe, dar merită să funcţioneze bine. La Tarom sunt mai multe, nu numai printr-o asemenea campanie. Se pot redresa din punct de vedere financiar.
Jurnalistă: Acum urmează şi sărbătorile, o să vedem ştiri, preţurile sunt mari, românii şi-au ajustat cheltuielile, coşul nu trece de nu ştiu ce sumă. Cum românii scot bani? Scot bani şi pentru Black Friday, şi pentru Crăciun, şi pentru Revelion, şi pentru cadouri.
Daniel Dăianu: Nevoile de bază sunt acoperite prin drămuire. Adică se poate mânca mai puţin, ceea ce nu întotdeauna este rău. Eşti mai grijuliu cu ceea ce mănânci, încerci să mănânci mai puţin, discriminezi, adică cumperi numai ceea ce este strict necesar, nu-ţi permiţi extravaganţe, chiar şi la haine. Adică oamenii vor fi mult mai cumpătaţi în ceea ce priveşte cumpărarea de haine. Nu mă duc imediat cu gândul la second hand, deşi sunt persoane care cumpără de la second hand, nu numai în România, şi în alte ţări. Nu te vei repezi să arunci haine, că sunt oameni care schimbă hainele după sezon, dar sunt cei care au bani. Acesta este adevărul.
Veniturile oamenilor, în general, în România, au fost amputate în termeni reali de inflaţie. Această inflaţie a fost cauzată de creşterile de taxe şi impozite, de liberalizarea pieţei electricităţii, tariful la electricitate. Este o inflaţie mare, care – trebuie să spun aşa ceva – ajută execuţia bugetară. Fiindcă, de pildă, cheltuielile în termeni reali ale bugetului public, mă refer la salarii şi la pensii, au scăzut. Ele rămân nominal aceleaşi. Ele au fost îngheţate în decembrie 2024, dar în termeni reali, din cauza inflaţiei, ele sunt mai mici. Şi am văzut că Guvernul a anunţat, şi prin vocea premierului, şi prin vocea ministrului de Finanţe, că se va proceda la îngheţare şi pentru 2026. Sigur că nu e bine. În ce sens nu e bine? Când spui oamenilor, când vii cu asemenea anunţuri, poţi să fii catalogat în fel şi chip: că nu empatizezi, că nu te interesează soarta oamenilor. Adevărul este că, ani de zile, şi noi am făcut, adică ne-am onorat mandatul. Din păcate, se adânceşte o diferenţă foarte mare, structurală, între veniturile şi cheltuielile statului, care, la un moment dat, se va concretiza în reticenţa pieţelor de a ne finanţa şi refinanţa.
Când premierul spune că cheltuim mult mai mult decât obţinem, deci, de câţi bani are bugetul, omul se gândeşte la ceva, pentru că el are zilnic situaţia bugetului, ministrul de Finanţe are situaţia bugetului şi oamenii văd, primesc avertismente de la agenţiile de rating, de la pieţe. Pe pieţele externe, noi reuşim să ne împrumutăm, la un nivel, la obligaţiunile la 10 ani, de pildă, la un nivel comparabil cu cel al Ungariei. Suntem cele două ţări care se pot împrumuta la un nivel mult superior faţă de cum se împrumută chiar Polonia, pentru că şi Polonia are un deficit bugetar mare, şi Slovacia. Cehia, nu mai vorbesc! Cehia are o situaţie macroeconomică, hai să spunem, ieşită din comun, adică este mult mai bună decât a unor ţări vestice.
Sigur că oamenilor, dacă le vorbeşti în aceşti termeni, probabil nu eşti convingător sau nu suntem convingători. Pentru ca oamenii nu judecă în termeni de deficite. Ei ştiu că preţurile cresc, că veniturile sunt limitate, că statul nu reuşeşte să-şi reducă cheltuielile aşa cum clamau unele voci că ar fi trebuit să se facă şi că, din păcate, s-a pornit cu scutiri de taxe şi impozite.
Ştiţi şi dumneavoastră că am fost la postul dumneavoastră de televiziune şi am subliniat o teză pe care noi am repetat-o la Consiliul Fiscal, că se putea rezolva ecuaţia diminuării deficitului bugetar prin reduceri de cheltuieli bugetare; asta era o teză falsă, ca să nu spun farsă. Pentru că am întrebat oameni, eu zic economişti respectabili – pentru că uneori discuţiile dintre noi au loc prin intermediul media. Noi argumentăm într-un fel şi există celelalte poziţii, între care aceasta, că se puteau reduce cheltuielile bugetare în mod copios, ceea ce eu n-am crezut. Şi i-am întrebat: „Dar spune concret, omule” – că chiar azi am avut o discuţie cu cineva, economişti respectabili, de aia am spus – noi lucrăm cu creionul, noi facem calcule şi ne gândim la ce se poate reduce.
Pentru ca şi Guvernul a spus că de domeniul sănătăţii nu ne atingem, nu ne atingem de educaţie, nu ne atingem de armată, mai ales în vremurile de acum. Şi cu ce rămâi? Rămâi cu cheltuielile de dobânzi. Deci nu te poţi atinge, ele au crescut, cheltuielile cu dobânzile, pentru că am ajuns în această groapă, nu ne-am ocupat de creşterea veniturilor şi de tăierea deficitului bugetar şi cheltuielile au crescut. (...)
Am spus şi în ultimele documente ale Consiliului Fiscal, şi am spus-o şi eu public. Acest Guvern merge în direcţia bună. Tăierea cheltuielilor, cum doreau unii, nu se putea face. La începutul guvernării, vă aduceţi şi dumneavoastră aminte, se vorbea despre 30 de miliarde de lei. Tăiem cheltuielile cu 30 de miliarde de lei. Nu a fost posibil nici măcar cu 7-8 miliarde de lei. Pentru că renunţarea la proiecte de investiţii nu înseamnă propriu-zis tăierea de cheltuieli care era avută în vedere iniţial. Şi atunci nu a existat alternativă.
Eu sunt sătul de vorbe. Pentru că oamenii care iau decizii, ei trebuie să facă, nu să comenteze, în interesul acestei ţări. Iar interesul acestei ţări, apropo şi de această discuţie, sector privat vs. sector public, pentru că nu poţi să laşi pe seama sectorului privat deciziile mari, publice – interesele societăţii nu echivalează cu interesele unor grupuri private. Nu! Şi diminuarea deficitului bugetar a fost, este şi va fi în interesul societăţii româneşti, pentru că, dacă nu ne putem finanţa, căderea ar fi cumplită. Şi Guvernul merge în direcţia bună.
Jurnalistă: Aş vrea să explicăm, ca să înţeleagă toată lumea. Deci problema este că aceste cheltuieli pe care le avem nu pot fi ajustate foarte mult, pentru că sunt domenii strategice de care nu te poţi atinge, cum aţi spus mai devreme.
Daniel Dăianu: Haideţi să vă dau un exemplu, apropo de administraţia centrală şi locală. Apropo de discuţia aceea pe care o aveam cu cineva care îmi spunea: „Dar trebuie tăiată administraţia centrală şi locală.” Perfect. Administraţia centrală şi locală, hai să spunem, reprezintă aproape o treime ca număr de lucrători din totalul lucrătorilor în sectorul public. Eu spun grosso modo, dar în jur de 400.000 de oameni. Păi dacă ai tăia... Vedeţi că premierul Bolojan vorbeşte despre o diminuare de 13.000 de suflete, da? Dacă ai tăia cu 10%, să spunem, tot aparatul central şi local, administraţia centrală şi locală, deci ai tăia 40.000. Eu nu văd cum ar fi posibil aşa ceva, dar oameni cu mare nonşalanţă vorbesc pe margine, chibiţii. 40.000 dacă ai tăia, pentru că cheltuielile cu personalul sunt în jur de 8-9% din PIB, hai să spunem o treime, ar fi 3% din PIB. Dacă ai tăia cu 10%, ar fi 3% din PIB.
Deci, vedeţi că noi câteodată ne minunăm cât de aeriene pot să fie aceste discuţii purtate între economişti. Ţara nu poate fi guvernată prin experimente, prin discuţii academice care sunt totalmente în divorţ de realitate. Un guvern trebuie să ia decizii, iar decizia pentru România, în primăvară, era: ce facem ca să ne salvăm pentru a avea finanţare şi refinanţare. Pentru că, dacă nu ai finanţare şi refinanţare – fac o paranteză, Comisia nu ne-ar fi lăsat să ne prăbuşim. Suntem stat membru al Uniunii – însă ar fi venit la noi şi ne-ar fi spus: „Aşa ceva aveţi de făcut. Dacă nu faceţi aşa ceva, riscaţi foarte mult.”
