Şeful CCR, în Rusia împreună cu un român implicat în două dosare penale

Valer Dorneanu
Valer Dorneanu (Mihut Savu / Epoch Times)

Valer Dorneanu nu este singurul român care se află la Forumul Juridic Internaţional de la Sankt Petersburg. Alături de preşedintele Curţii Constituţionale a mers şi un practician în insolvenţă implicat în două dosare penale, relatează Newsweek România.

Pe site-ul oficial al Forumul Juridic Internaţional de la Sankt Petersburg, vedem că Valer Dorneanu figurează la categoria "judecători". Componenţa acestui grup nu este una cu care să te mândreşti neapărat: colegii de forum ai şefului CCR sunt din Tadjikistan, Abhazia, Mongolia, Sudan, Federaţia Rusă, adică ţări cu "tradiţie democratică lungă", după cum se ştie.

Dar mai există un român pe lista invitaţilor la forumul juridic, Radu Lotrean, care e prezentat ca preşedinte al INSOL Europe, organizaţie europeană a practicienilor în insolvenţă.

Radu Lotrean este însă şi membru al Casei de Insolvenţă Transilvania, în această calitate fiind "judecat în trei procese penale", în primele două având calitatea de făptuitor şi în cel de-al treilea cea de petent".

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne