Şefa ONG-ului care a ridicat primul spital din ţară pentru copiii bolnavi de cancer acuză o bătaie de joc fără margini din partea lui Rafila

Alexandru Rafila (Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
14.04.2024

Oana Gheorghiu, una dintre cele două fondatoare ale "Dăruieşte Viaţă" - ONG-ul care a ridicat cu bani din donaţii primul spital din România pentru copii cu afecţiuni oncologice, a avut o reacţie dură după declaraţiile făcute de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, într-un interviu TV.

"Domnul ministru Rafila a vorbit sâmbătă, în dialogul cu Sebastian Zachmann, despre Dăruieşte Viată. Şi, pentru că dl Rafila nu ştie să recunoască că a greşit, alege să spună neadevăruri, să facă insinuări şi afirmaţii interpretabile, menite să pună o umbră pe spitalul construit de Dăruieşte Viaţă. Căci da, spitalul nu a fost construit de 'spital', aşa cum afirmă dl Rafila, ci a fost construit de Dăruieşte Viaţă, cu eforturi uriaşe, cu provocări greu de imaginat, despre care am ales adesea să nu vorbim, căci am considerat că, pentru cei care ne susţin, important e rezultatul, nu neapărat efortul din spatele lui şi lamentarea despre cât de greu ne e. Spitalul acesta a fost construit de cei 350.000 de oameni şi da, aparţine statului român, reprezentat, iată, de dl Rafila, stat care nu a reuşit să facă spitale sau reforme în sănătate", a declarat fondatoarea "Dăruieşte Viaţă".

Oana Gheorghiu a subliniat că "spitalul acesta nu a fost construit să îi dea satisfacţie lui Rafila sau altui ministru, nici să-i alimenteze setea de afirmare, ci a fost construit pentru a salva copii, copii despre care nu l-am auzit pe dl Rafila vorbind sau exprimându-şi vreo îngrijorare, privind condiţiile în care sunt trataţi în România".

"Dlui Rafila i s-a cerut doar să aibă amabilitatea de a-şi pune semnătura pe o structură, construită nu de domnia sa sau de ministerul pe care-l conduce, ci prin efortul societăţii civile, dar asta i s-a părut a fi "presiune mediatică'. Dl Rafila insinuează că ar fi ceva necurat în proiectul nostru, introducând în discursul public alegaţii menite să manipuleze: 'Eu, de exemplu, acord prezumţia de bună credinţă de la început şi sunt convins că documentele pe care le vor pune doamnele de la «Dăruieşte Viaţă» sunt foarte multe şi aşa mai departe, o să certifice o valoare care corespunde cu siguranţă cu cele declarate anterior.' Dl Rafila minte, repet minte când susţine că noi nu am predat totul spitalului sau ministerului", a precizat Oana Gorghiu.

Bătaie de joc din partea Ministerului Sănătăţii

"Toate documentele solicitate au fost predate, în forma în care ne-a fost cerută, formă care s-a modificat de mai multe ori, începând cu luna ianuarie.

Dl Rafila, în persoană, ne-a cerut o listă a firmelor cu care am lucrat (nu ştiu de ce îl interesa pe dl ministru acest lucru) şi valorile clădirii şi echipamentelor, toate informaţiile i-au fost transmise pe email şi discutate în întâlnirea avută pe 18 ianuarie 2024, la Ministerul Sănătăţii - România.

Dl Rafila a trimis oameni de la minister care 'să ajute' la preluarea-predarea documentelor între Dăruieşte Viaţă şi Spitalul Marie Curie, oameni care au cerut documente ce exced prevederile legale (de ex dovada plăţilor pentru fiecare factură în parte, contracte etc), documente pe care, de asemene, le-am furnizat.

Am spus stop abuzului atunci când ni s-a cerut să scriem 'CONFORM CU ORIGINALUL' şi să semnăm pe fiecare document în parte, adică pe mii de pagini. Căci asta face Ministrul Sănătăţii de câteva luni, abuz. Abuz, manipulare şi beţe în roate.

Sper ca acest atac al unui ministru asupra unui proiect al societăţii civile să primească reacţia cuvenită, căci aici nu e vorba doar despre Dăruieşte Viaţă, e vorba despre cei 350.000 de donatori, despre noi toţi şi despre felul în care aleg guvernanţii să ne trateze, chiar şi atunci când le facem treaba."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor