Şedinţa Colegiului Naţional Director al PDL a început la Palatul Parlamentului

Epoch Times România
04.03.2012

Şedinţa Consiliului Naţional Director (CND) al PDL, anunţată să se desfăşoare duminică cu începere de la 16,00 la Sala Drepturilor Omului de la Palatul Parlamentului, a început în jurul orei 16,30, la reuniune participând, alături de preşedintele democrat-liberalilor Emil Boc, membri ai Biroului Permanent al partidului şi liderii organizaţiilor judeţene, tema principală a reuniunii fiind cea privind pregătirea şi organizarea alegerilor.

Europarlamentarul democrat-liberal Cristian Preda a declarat, duminică, înainte de intrarea la reuniune, că subiectul central al şedinţei Colegiului Naţional Director al PDL va fi legat de anul 2012 şi despre cum anume îl vor "ajuta pe Crin Antonescu să demisioneze de la şefia PNL".

"Am văzut că a anunţat că demisionează de la şefia PNL dacă PSD-ul nu intră în Guvern. Acesta este punctul de vedere exprimat de şeful PNL şi-l vom ajuta să rezolve acest lucru", a declarat cu ironie Cristian Preda.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că, în cazul în care USL nu va câştiga alegerile parlamentare, va demisiona de la conducerea PNL.

Preda a confirmat faptul că o altă temă de discuţie pe agenda CND va fi cea privind Mişcarea Populară, dar "concluziile vor fi prezentate la final".

"Eu mi-am exprimat, deja, părerea public (despre Mişcarea Populară - n.r.) şi scopul nostru este să-i dăm o mână de ajutor lui Crin Antonescu să plece de la şefia PNL. Cred că este un scop generos", a completat pe acelaşi ton europarlamentarul PDL.

El nu a dorit să confirme în clar dacă în cadrul CND se va discuta despre o eventuală candidatură a sa la Primăria Capitalei.

"Vom discuta despre candidaturile la primării. Acolo unde nu sunt stabilite persoanele, în cursul lunii martie vor fi anunţaţi candidaţii. Eu voi sprijini PDL-ul şi în Bucureşti, şi în alte părţi, pentru că eu cred că avem cea mai bună echipă pentru a continua guvernarea după alegerile din toamnă. Cred că nu există în acest moment o alternativă, există doar pariuri şi aşa cum spuneam: preşedintele unui partid care demisionează dacă nu duce un alt partid la guvernare", a mai declarat Preda.

Anterior reuniunii de la Palatul Parlamentului, Cristian Preda a anunţat pe blogul său personal că, deşi nu face parte din CND, va participa la şedinţa acestui for de conducere al PDL la solicitarea preşedintelui democrat-liberalilor Emil Boc.

La rândul său, preşedintele Organizaţiei PDL Bucureşti şi vicepreşedinte al partidului Elena Udrea a declarat presei că nu ştie să fie vizat cineva de schimbare, răspunzând unei întrebări privind posibilitatea de a se discuta în cadrul şedinţei despre schimbarea şefilor de agenţii guvernamentale propuşi spre numire în funcţii de democrat-liberali.

Surse democrat-liberale au precizat pentru AGERPRES că înainte de şedinţa Consiliului Naţional Director al PDL s-a desfăşurat o reuniune informală a membrilor Biroului Permanent Naţional al partidului.

Reuniunea CND al PDL se desfăşoară cu uşile închise.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor