Secera şi ciocanul revin pe scena politică a RM
Simbolul secera şi ciocanul nu mai contravin cu legislaţia Republicii Moldova, astfel, Partidul Comuniştilor are motiv de bucurie, putându-şi folosi din nou emblema în scopuri de promovare.
Potrivit realitatea.md, la 4 iunie 2013, Curtea Constituţională a declarat că Legea 192 din 12 iulie 2012 este neconstituţională, ca mai apoi, la 25 martie 2015, Guvernul să efectueze modificări în Legea cu privire la partidele politice, Legea privind libertatea de exprimare şi Codul Contravenţional.
În urma deciziei luate, articolul 4, alineatul (5) din Legea referitoare la Partidele Politice, care prevedea interzicerea utilizării de către partidele politice a simbolurilor regimului comunist totalitar (secera şi ciocanul şi orice suport cu aceste simboluri), precum şi promovarea ideologiilor totalitare, a fost anulat.
Decizia potrivit căreia propagarea şi/sau utilizarea în scopuri politice a simbolicii regimului comunist totalitar şi promovarea ideologiilor totalitare se sancţiona în conformitate cu legislaţia în vigoare, a fost de asemenea anulată.
Viceministrul Justiţiei, Sabina Cerbu, a explicat, într-un interviu pentru jurnal.md, că: „A fost o sesizare la Curtea Constituţională, aceste norme s-au declarat neconstituţionale. Acum nu ne rămâne decât să racordăm legislaţia la recomandările Curţii Constituţionale. Guvernul trebuie să ajusteze legislaţia în corespundere cu aceasta.”
Urmează ca Parlamentul să examineze proiectul de lege aprobat de către Guvern la 25 martie 2015.