Sebastian Bodu şi un eurodeputat polonez le cer est-europenilor să boicoteze produsele olandeze
Eurodeputatul PDL Sebastian Bodu, împreună cu şeful delegaţiei poloneze din PPE, Jacek Saryusz-Wolski, au adresat o scrisoare deschisă est-europenilor şi le cer să boicoteze produsele olandeze în urma apariţiei siteului antiimigraţie al Partidului Libertăţii.
"Dragi cetăţeni din Europa Centrală şi de Est, vreme de aproape jumătate de secol am trăit, mare parte dintre noi, departe de Europa Occidentală şi valorile ei democratice. Atunci când Uniunea Europeană ne-a deschis larg braţele şi ne-a primit, pe unii în 2004 şi pe alţii în 2007, dupa eforturi uriaşe făcute pe drumul integrării, am crezut că nu ne vom mai simţi nicicând excluşi, că vom fi parte a unei mari familii cu care împărtăşim aceleaşi valori şi cu care vom împărţi şi bune şi rele. Am crezut, noi, cele 100 de milioane de cetăţeni europeni care au trăit în spatele unei cortine de fier discreţionare, impuse de altii impotriva vointei noastre si a cursului firesc al istoriei, că în Uniunea Europeană nu vom mai fi judecaţi la grămadă, nu ne vom mai simţi discriminaţi sau umiliţi pentru ca vrem sa călătorim, să muncim, să trăim într-un spaţiu comun prin esenţă. Un partid radical din Olanda a reuşit, însă, să ne amintească faptul că extremismul şi discriminarea pe bază de cetăţenie nu au murit în Europa anului 2012, ba chiar sunt din ce în ce mai virulente şi acceptate la nivelul unui Guvern european. Am auzit de la acest partid de extremă dreaptă că est-europenii sunt infractori, că sunt direct răspunzători pentru creşterea criminalităţii în Olanda, că fiecare cetăţean olandez ar trebui să se plângă dacă şi-a pierdut locul de muncă în favoarea unui nou venit în UE şi, în general, dacă de noii cetăţeni ai Europei, sosiţi odată cu anul 2004", se arată în scrisoarea celor doi.