Se apropie alegerile: Rusia declară o agenţie independentă de monitorizare a alegerilor "agent străin"
alte articole

Rusia a desemnat, miercuri, un monitor independent al alegerilor drept "agent străin", cu o lună înaintea alegerilor parlamentare în care analiştii se aşteaptă ca nepopularul partid Rusia Unită, al preşedintelui Vladimir Putin, să înregistreze o scădere a ponderii cu care controlează Duma de Stat.
Creată în 2000, organizaţia Golos a denunţat în mod special fraudarea alegerilor la alegerile parlamentare din 2011 şi la votul prezidenţial din 2012, care l-a readus pe Vladimir Putin la Kremlin, după o rocadă cu premierul său tradiţional Dimitri Medvedev.
Ministerul rus al Justiţiei a inclus organizaţia locală Golos pe noua sa listă de „agenţi străini”, conform Moscow Times.
Este posibil ca decizia să împiedice activitatea organizaţiei în timpul votului din 19 septembrie.
Organizaţiile conformi unei controversate legi din 2012.
Co-directorul organizaţiei Golos, Grigorii Melkoniants, a declarat pentru agenţia de ştiri Interfax, că măsura este „un atac la adresa celei mai mari comunităţi de monitori independenţi ai alegerilor”. El a promis că Golos îşi va continua activitatea.
Golos pregăteşte observatori electorali şi, de asemenea, oferă o linie telefonică unde alegătorii pot raporta încălcările procedurilor electorale. Golos mai realizează atât observaţii pe termen scurt, cât şi pe termen lung ale alegerilor din Rusia.
„Scopul nostru este alegeri libere şi corecte în Rusia”, se menţionează pe site-ul său.
Deşi organizaţia a mai fost denumită "agent străin" înainte, în 2013, a fost apoi dizolvată la scurt timp printr-un ordin judecătoresc, dar a continuat să funcţioneze fără o structură formală.
Miercuri a fost adăugată pe lista organizaţiilor neînregistrate la autorităţi care sunt finanţate din străinătate.
În timpul unui referendum constituţional anul trecut, prin care Vladimir Putin a urmărit să-şi asigure mandate suplimentare în funcţia de preşedinte, Golos a declarat că a primit sute de plângeri pentru încălcări.