Schisma dintre sunniţi şi şiiţi divizează lumea
Prăpastia istorică - şi profund tragică - dintre Islamul sunnit şi cel şiit are repercusiuni la nivel mondial, iar războiul civil din Siria, alianţa americană cu autocraţiile sunnite din Golf şi suspiciunile sunnite (şi israeliene) la adresa Iranului şiit au ajuns să afecteze chiar şi activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite, scrie cunoscutul jurnalist Robert Frisk în paginile The Independent.
Refuzul irascibil, de săptămâna trecută, al Arabiei Saudite de a-şi ocupa locul printre membrii fără drept de vot ai Consiliului de Securitate - o acţiune fără precedent a vreunui stat membru ONU - a fost menit să exprime nemulţumirea resimţită de monarhia dictatorială din această ţară faţă de refuzul Washingtonului de a bombarda Siria după utilizarea armelor chimice de către Damasc. De asemenea, refuzul a vorbit despre temerile saudite că Barack Obama ar putea răspunde la deschiderea Iranului pentru relaţii mai bune cu Occidentul.
Şeful serviciului de informaţii din Arabia Saudită, prinţul Bandar bin Sultan - un adevărat prieten al fostului preşedinte american George W. Bush în timpul celor 22 ani petrecuţi ca ambasador la Washington - a avertizat recent Statele Unite că Arabia Saudită va întreprinde o 'schimbare majoră ' în relaţiile sale cu SUA, nu doar din cauza eşecului acestora de a ataca Siria, ci şi pentru incapacitatea Washingtonului de a produce un acord de pace just israeliano-palestinian. Însă care ar putea fi această 'schimbare majoră' - dincolo de obişnuita retorică nesinceră a Arabiei Saudite despre independenţa faţă de politica externă a SUA - a rămas un secret pe care prinţul nu l-a dezvăluit.
Potrivit lui Frisk, ultima contribuţie a Americii la 'procesul de pace' din Orientul Mijlociu ar putea fi vânzarea, în valoare de 10,8 miliarde de dolari, a unor rachete şi arme către două state sunnite, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Printre acesta s-au numărat şi bombe GBU-39, arme pe care aceste state le-ar putea folosi împotriva Iranului şiit. Israelul are, desigur, acelaşi armament.
Răspunsul secretarului de stat american John Kerry la refuzul Arabiei Saudite de a-şi ocupa locul în Consiliul de Securitate al ONU a fost aproape la fel de ciudat.
După prânzul de luni, de la reşedinţa din Paris a ministrului de externe saudit, Saud al-Faisal, Kerry - prin oficialii săi anonimi obişnuiţi - a declarat că apreciază leadershipul autocraţiei saudite în regiune şi că împărtăşeşte dorinţa Riadului de a dezarma nuclear Iranul şi de a pune capăt războiului sirian. Cu toate acestea, accentul pus de John Kerry pe faptul că preşedintele sirian Bashar al-Assad şi regimul său trebuie să renunţe la putere ne îndeamnă să credem că un guvern sunnit va prelua Siria.
De asemenea, dorinţa sa de a dezarma Iranul şiit - indiferent cât de abstractă ar fi ameninţarea sa nucleară - va garanta faptul că puterea militară sunnită va domina Orientul Mijlociu, de la graniţa cu Afganistanul la Marea Mediterană.
Potrivit lui Frisk, asistăm în momentul de faţă la o poveste de dragoste puternică între Occident şi Islamul sunnit - o iubire tabu într-o lume a statelor din Golf unde 'democraţia', 'moderaţia','parteneriatul' şi dictatura sunt interschimbabile - pe care nici Washingtonul, nici Londra, nici Parisul (şi nici chiar Moscova sau Beijingul) nu o vor recunoaşte, conchide The Independent.
