Sârbu nu mai are deloc răbdare cu Băsescu pe care îl ameninţă cu „dezvăluiri incomode”

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a anunţat marţi, în Senat, că a propus în Biroul Permanent un proiect de hotărâre privind declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu care au vizat-o pe senatoarea PSD Gabriela Firea, adăugând că, personal, de acum înainte o să îl atace de fiecare dată când şeful statului întrece limita decenţei cu o replică „care o să îl doară, enorm de mult”, pentru ca acesta nu trebuie „iertat”.
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, dezbateri asupra Proiectului Legii Bugetului de Stat pe anul 2013. În imagine, Ilie Sârbu şi Victor Ponta (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
23.04.2014

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a anunţat marţi, în Senat, că a propus în Biroul Permanent un proiect de hotărâre privind declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu care au vizat-o pe senatoarea PSD Gabriela Firea, adăugând că, personal, de acum înainte o să îl atace de fiecare dată când şeful statului întrece limita decenţei cu o replică „care o să-l doară, enorm de mult”, pentru ca acesta nu trebuie „iertat”.

Ilie Sârbu a precizat că există un proiect pe care el personal l-a avut şi care vrea să fie pus în discuţie la "Diverse", în cadrul şedinţei Biroului Permanent.

"Asta nu exclude posibilitatea ca la următorul plen să venim şi cu un proiect de hotărâre care să fie şi votat, vizavi de felul în care domnul Băsescu tratează un senator al României , membru al unei comisii de anchetă, care îl priveşte direct pe el şi familia sa", a declarat Ilie Sârbu.

Ajuns la un punct critic, liderul PSD a anunţat că în ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu, în ultima vreme nu mai are rezerve faţă de acesta.

"În ultima vreme nu am rezerve. Sunt un tip destul de rezervat, de civilizat şi bine instruit, din toate punctele de vedere, dar am ajuns la o concluzie, şi cred că şi dumneavoastră. Sigur, nu o puteţi spune, şi înţeleg de ce. Şi domnul Blaga, în lipsă, nu poate spune. (..) Dar în general, nimeni nu vine, mai ales din cei, dintre noi, care îl ştim mai bine pe Băsescu decât marea masă, cei mulţi, cum se manifestă, cum tratează oamenii, cum tratează înţelegerile. Şi atunci m-am hotărât ca de acum, de câte ori devine... - nu mai folosesc un termen - de câte ori iese din limita bunului simţ, am să îi dau câte o replică, care o să-l doară, enorm de mult, fiindcă ştiu foarte multe lucruri direct, din contactul direct cu dânsul. Şi nu îl mai iert, din 2008 şi din alţi ani. Nu mai pot să-l iert. Şi nici dumneavoastră nu ar trebui să-l iertaţi, fiindcă nu are limită", a subliniat Sârbu.

Senatorul l-a ameninţat pe şeful statului căruia i-a transmis că de fiecare dacă când mai face declaraţii necorespunzătoare va ieşi şi va aduce în discuţie un eveniment puţin plăcut în care a fost implicat acesta.

"De data asta am decis ca, atunci când iese, să ies şi eu, a doua zi, să îi mai amintesc câte un eveniment, puţin plăcut, ce e drept, şi el să vină să mă contrazică, că nu e adevărat, nu e adevărat ce spune domnul Sârbu. Îi va fi foarte greu, pentru că nu am fost niciodată singur, şi sunt convins că nu mai ştie cine a fost acolo şi cine ar putea să confirme ce spun eu", a adăugat acesta.

În opinia lui Sârbu, preşedintele Traian Băsescu merită să fie pus la punct.

Liderul senatorilor PSD a amintit de ameninţarea la adresa Gabrielei Firea: "Ori e iresponsabil, ori a fost într-o stare în care nu a mai judecat, şi nu mai putem accepta lucrul ăsta. Că nu a făcut-o conştient, că a făcut-o inconştient, că a făcut-o împins de unele energii care câteodată le ia în plus, dar în niciun caz în calitatea de preşedinte şi de la tribuna Adminisraţiei Prezidenţiale", a subliniat Ilie Sârbu.

În replică, europarlamentarul Cristian Preda a declarat: „În ziua în care el şi colegii săi au decis să-şi ia vacanţă mai bine de o lună, sub pretextul unei campanii electorale în care nu i-a invitat nimeni, Ilie Sârbu a promis că va reacţiona la tot ce va face Traian Băsescu (care nu pleacă în concediu). Sârbu a devenit tot mai nervos, după ce fiica şi ginerele său au fost criticaţi pentru deciziile politice luate în ultima vreme. Încurcat în iţele rudeniilor politice, senatorul Sârbu a uitat că Parlamentul trebuie să cenzureze guvernul, nu preşedintele”.

De ce s-a supărat Sârbu

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat marţi, că va sesiza organele statului referitor la retrocedările de terenuri de la Staţiunea de cercetare Fundulea.

"Dacă tot se află această comisie (parlamentară de anchetă Nana) în funcţiune, să vadă ce-i cu cele 2.000 de hectare de la Fundulea, că iniţial spuneau că terenul e de la Fundulea, deşi nu era nicio legătură şi cred că prefecţii şi primarii care au făcut operaţiunea de spoliere a Staţiunii de Cercetări Fundulea, de 2.000 de hectare de teren, trebuie să răspundă în faţa legii", a spus Băsescu.

Vorbind despre comisia Nana, Traian Băsescu a declarat că "o haită de parlamentari şi un premier, care nu au nimic cu responsabilitatea, fac un spectacol mediatic dintr-o afacere privată în condiţiile în care zeci, sute de mii de hectare ale statului sunt exploatate de tot soiul de baroni ai PSD. Ar fi interesant de aflat ce s-a întâmplat în Timiş, cu retrocedările de terenuri. Eu cred că ar fi interesant, pentru că tata socru (Ilie Sârbu, n.r.) nu e persoană privată, ci parlamentar".

Traian Băsescu este de părere că socrul premierului a fost "un soi samsar de terenuri" în judeţul Timiş.

"Un soi de samsar de terenuri a fost Ilie Sârbu pe toată perioada când s-au constituit marile suprafeţe consolidate (...). Nu ştiu dacă a făcut ceva ilegal sau nu, dar broker de aranjamente, în mod categoric, a fost. C-au fost legale sau ilegale, poate această comisie, că asta am exprimat ca speranţă, comisia Nana, care vizează afacerea dintre două persoane private şi nu-i treaba Parlamentului să facă astfel de anchete, ci a Parchetului, se poate ocupa şi de terenurile de la Fundulea, pentru că acolo iarăşi suntem în faţa unei staţiuni de cercetări care pur si simplu lăsată fără 2.000 de hectare de terenuri şi sunt foarte curios cine a fost prefectul care a făcut treaba asta, care sunt persoanele din comisia de aplicare a legii fondului funciar şi cine a avut noroc să ia terenuri de la Fundulea", a declarat Traian Băsescu, la postului Digi 24.

Şeful statului susţine că faimoasa Comisie Nana este o "comisie pe care a cerut-o Victor Viorel Ponta ca să ancheteze o afacere privată. Dacă ar fi citit hotărârile succesive ale CCR, Ponta ar fi aflat că persoanele private nu pot fi chemate la comisii şi anchetate. Este un abuz formarea Comisiei parlamentare de investigare a achiziţiei unui teren de către familia mea. Doamna Gabriela Vrânceanu-Firea, o şantajistă de profesie, lansează o altă minciună, că firma ar fi fost inactivă. Că nu se putea face chitanţă. Pentru un şantajist nu trebuie să ştii prea multă carte. Pământul nu s-a vândut pe chitanţă. Minciunile senatoarei şantajiste Firea au creat bule de dezinformare".

Traian Băsescu a ţinut să-i transmită un mesaj senatorului PSD Gabriela Firea pe care a numit-o şantajistă, amintind despre faptul că aceasta a fost condamnată la plata unei amenzi pentru şantaj la adresa unui membru CNA, Narcisa Iorga.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor