Sandy, furtuna perfectă pentru Barak Obama

'În vremuri de criză, ne unim cu toţii ca o familie americană'. Cuvintele îi aparţin lui Michelle Obama şi au fost pronunţate la mitingul din Iowa City. Ar putea suna a propagandă, dar cetăţeanul american crede în ele trup şi suflet. În faţa ameninţării care afectează o naţiune, singura soluţie este trecerea peste diferenţe şi unirea eforturilor pentru a o depăşi. O asemenea împrejurare - uraganul Sandy - a avut loc şi îl poate prejudicia, mai ales pe candidatul republican. Mitt Romney, care avea un uşor avantaj în sondaje, riscă să fie acuzat de insensibilitate faţă de cetăţeanul simplu copleşit de impozite. Este şi motivul pentru care el şi-a întrerupt campania din Ohio pentru a strânge fonduri şi a-i ajuta pe sinistraţi. În schimb, uraganul poate fi o mare şansă pentru preşedintele Barack Obama, care poate juca acum rolul bărbatului de stat care ştie să gestioneze o catastrofă naturală, notează ziarul La Razon.

Nu a fost însă cazul pentru fostul preşedinte George W. Bush, de care americanii îşi aduc bine aminte zilele aceasta În anul 2005, în faţa uraganului Katrina, Bush nu numai că nu şi-a întrerupt vacanţa în Texas, pentru a veni la Washington, dar a şi neglijat informaţiile care veneau de la New Orleans, potrivit cărora zona nu putea face faţă unui dezastru natural. Rezultatul? Cele 35 de diguri au cedat şi au inundat oraşul istoric în proporţie de 80 la sută. Un raport realizat în anul 2007 a relevat că două treimi din inundaţii puteau fi evitate dacă se intervenea la timp.

Peste 100 de miliarde de dolari şi aproape 2.000 de morţi a fost preţul unei catastrofe, care a afectat 233.000 de kilometri pătraţi, echivalentul suprafeţei Marii Britanii. Prăbuşirea popularităţii lui Bush a fost determinată de proasta gestionare a acestei calamităţi, având o incidenţă mult mai mare decât prelungirea războiului din Irak sau ocupaţia interminabilă din Afganistan. Merită semnalat că Bush a urmat exemplul prost al tatălui său, George H. Bush, care a întârziat şi el să intervină împotriva uraganului Andrew, care a devastat Florida în 1992. Bush tatăl a declarat târziu starea de urgenţă, a promis ajutoare care nu au ajuns la timp şi, mai ales, nu a fost conştient de amploarea catastrofei.

Spre deosebire de republicani, democraţii au fost mult mai abili în gestionarea calamităţilor. În septembrie 1965, uraganul Betsy a lovit Louisiana. Senatorul democrat Russell Long l-a sunat pe preşedintele Johnson, cerându-i să vină imediat la locul tragediei. Locatarul Casei Albe s-a arătat reticent invocând probleme de agendă. Lang a pronunţat atunci o frază istorică: 'Dacă veniţi acum domnule preşedinte, nu veţi fi învins în alegeri nici măcar de Eisenhower'. Johnson nu numai că a venit în grabă şi a făcut aluzie, asemeni lui Michelle Obama, la uniunea familială, dar a şi a cerut Congresului să aprobe Flood Control Act (legea pentru controlul inundaţiilor) care a ajutat la reconstrucţia zonei. Democratul Bill Clinton s-a implicat şi el în crearea unei Agenţii de prevenire a uraganelor (FEMA), fapt ce a contribuit la realegerea sa, în 1996.

Barack Obama are deja experienţă în materie de gestionare a uraganelor: la 15 august 2011, ţara s-a confruntat cu uraganul Irene. Răspunsul republicanilor a fost jalnic. Liderul majorităţii republicane în Congres, Eric Cantor, a avut ideea neinspirată sa ceară să fie aprobate fonduri pentru victime, doar dacă sunt tăiate din alte părţi. Se poate spune că Obama a gestionat cum se cuvine situaţia, doar pentru a scăpa de comparaţiile inevitabile cu Bush. Acum, încă o dată, o calamitate loveşte SUA şi ochii tuturor sunt aţintiţi asupra Casei Albe, aşteptând ca preşedintele să ia măsurile necesare, sau în caz contrar să contribuie la victoria lui Romney.