Rusia va cere producatorilor straini sa plateasca licente de fabricatie pentru armele Kalasnikov
Rusia va incerca sa determine producatorii straini de arme de atac de tip Kalasnikov sa plateasca licenta de fabricatie, a anuntat prim-vicepremierul Serghei Ivanov, citat de RIA Novosti, relateaza publicatia Kommersant in editia electronica.
In perioada fostei URSS, anumite tehnologii, inclusiv cele de aparare, au fost transferate gratuit unor parteneri externi, in timp ce legea prind acordarea de licente nu era pusa in aplicare, a declarat Ivanov in cadrul Consiliului Federatiei.
Potrivit lui Ivanov, Rusia este in prezent in discutii cu cateva state cu privire la plata drepturilor de proprietate intelectuala, inclusiv pentru armele semiautomate.
Licenta pentru dispozitivele Kalasnikov, de exemplu, a fost transferata in 18 state, printre care China, Polonia, Romania, Bulgaria, Germania, Egipt si Libia. Unele dintre acestea continua sa le produca, in pofida expirarii acordurilor respective.