Rusia susţine că a identificat activităţi de spionaj ale unui submarin străin la graniţa cu Japonia
Forţele ruse antisubmarin ale Flotei din Pacific au identificat miercuri seara în apele teritoriale ruse, în zona Mării Japoniei, activităţi de spionaj ale unui submarin, cel mai probabil unul japonez de tip Oyashio, scrie joi cotidianul rus Kommersant, citând o sursă din cadrul Statului Major rus.
''Un submarin străin a fost observat în nordul strâmtorii La Perouse, prin care trece graniţa dintre Rusia şi Japonia. După un timp, submarinul a părăsit precipitat zona de frontieră, plecând în largul apelor neutre'', a indicat sursa menţionată de ziarul rus.
Potrivit reprezentantului Statului Major rus, citat de Kommersant sub rezerva anonimatului, submarinul era, după toate probabilităţile, un diesel-electric din clasa Oyashio.
Kommersant subliniază că toate aceste informaţii legate de prezenţa submarinului japonez la graniţa maritimă cu Rusia au fost transmise şefului Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, şi ministrului apărării Serghei Şoigu.
''Vom fi nevoiţi să reacţionăm adecvat la toate aceste provocări din estul ţării'', a avertizat sursa citată.
Incidentul din Marea Japoniei, notează Kommersant, este al doilea de acest gen de la începutul acestei luni, după ce, la 7 august, un submarin american din clasa Virginia (submarine nucleare de atac) a fost identificat în zona Mării Barents.
De amintit că relaţiile dintre Rusia şi Japonia au fost marcate de tensiuni în ultimele decenii pe tema diferendului în privinţa a patru insule situate în nordul arhipelagului Kurile, numite Teritoriile de Nord de Japonia şi anexate de sovietici la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ceea ce a împiedicat până în prezent semnarea unui tratat de pace între cele două ţări.
Membră a G7, Japonia s-a alăturat acestui grup al marilor puteri pentru a condamna Moscova în urma ataşării Crimeii la teritoriul rus şi a acţiunilor ruse în Ucraina, adoptând o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, după măsuri similare luate de SUA şi UE în contextul tensiunilor din estul separatist al teritoriului ucrainean.