Rusia şi China dezvoltă împreună arme de înaltă tehnologie - anunţă Putin în conferinţa sa de presă anuală

Vladimir Putin (Credit: AFP/Getty Images)
A.P.
24.12.2021

Rusia şi China cooperează în domeniul securităţii dezvoltând în comun arme de înaltă tehnologie, a declarat, joi, preşedintele rus Vladimir Putin la conferinţa sa de presă anuală.

„Cooperăm în materie de securitate. Armata chineză este echipată în mod semnificativ cu cele mai avansate sisteme de armament. Dezvoltăm chiar şi anumite arme de înaltă tehnologie împreună”, a declarat liderul rus, citat de agenţia rusă Tass.

Putin a mai precizat că cele două state dezvoltă, de asemenea, o cooperare între forţele lor armate, precum şi în domeniul spaţial. „Acest lucru include exerciţii comune, participarea la manevre militare internaţionale comune şi patrule comune pe mare şi în aer”, a adăugat el.

„Asia se dezvoltă într-un ritm rapid şi eficient. China este liderul de necontestat al economiei mondiale şi asiatice. Este firesc să dezvoltăm relaţii cu China în acest domeniu. China este numărul unu printre partenerii noştri comerciali şi economici”, a mai spus preşedintele rus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor