Rusia înregistrează cifre record la mortalitate. Numărul morţilor în exces atinge un milion
alte articole
Rusia a înregistrat aproape un milion de decese în exces între începutul pandemiei şi sfârşitul anului 2021, ţara raportând şi cea mai puternică scădere anuală a populaţiei de la destrămarea Uniunii Sovietice, arată Moscow Times.
Pe fondul unui număr record de decese cauzate de virusul Wuhan şi a unei populaţii deja îmbătrânite, excluzând efectele migraţiei, populaţia Rusiei a scăzut cu peste un milion de persoane doar în 2021, a raportat vineri agenţia de statistică Rosstat.
De asemenea, agenţia a mai transmis că peste 215.000 de ruşi au murit din numeroase cauze în decembrie 2021 - cu 42% mai mult decât în aceeaşi lună a lui 2019, înainte de izbucnirea pandemiei - şi că aproximativ 662.000 de persoane au murit de boală din martie 2020. Acest număr este de două ori mai mare decât cel raportat de grupul de lucru al guvernului, care utilizează o metodologie diferită şi este transmis zilnic de presa de stat.
Demografii independenţi au acuzat în repetate rânduri Rusia că minimizează numărul deceselor asociate cu COVID şi severitatea bolii.
Experţii spun că numărul mare al deceselor reprezintă cea mai precisă măsurătoare a costului uman al virusului.
Rusia a înregistrat acum cu cel puţin 995.000 mai multe decese din martie 2020, potrivit calculelor The Moscow Times, care compară decesele în lunile de pandemie cu cele înregistrate în 2019. Mulţi demografi, inclusiv fostul analist Rosstat Alexei Raksha şi statisticianul de la Universitatea Tübingen, Dmitri Kobak, susţin cifrele.
Criticii au acuzat Kremlinul că acordă prioritate economiei ţării şi că refuză să introducă restricţii de mobilitate chiar dacă numărul cazurilor a crescut şi spitalele au fost sufocate de internări de mai multe ori în ultimele 18 luni.
Rusia a avut un singur blocaj scurt în primăvara anului 2020.
Peste jumătate din populaţia rusă rămâne nevaccinată împotriva Covid-19, iar ţara raportează în prezent un număr record de cazuri.
Rusia a înregistrat mai multe decese în exces decât oricare altă ţară din lume, cu excepţia Indiei, care are însă o populaţie de zece ori mai mare.