Rusia acuză Ucraina că a furat până la 40 de milioane de metri cubi de gaz destinat Europei

Epoch Times România
22.02.2012

Rusia a acuzat Ucraina că a furat până la 40 de milioane de metri cubi de gaz natural destinat Europei, pe parcursul mai multor zile de luna aceasta.

"Ucraina a păstrat până la 40 de milioane de metri cubi de gaz (în plus faţă de volumul contractat - n.r.) pe parcursul a mai multe zile (din februarie - n.r.). Ceea ce provoacă daune financiare şi de imagine Gazprom", a spus directorul general al companiei ruse, Aleksei Miller, preşedintelui Dmitri Medvedev.

Mai multe state europene au anunţat la începutul lunii februarie, când continentul a fost afectat de un val de ger şi de ninsori abundente, că livrările de gaz rus au scăzut.

Italia a fost nevoită să recurgă la măsuri de urgenţă pentru a reduce consumul de gaz şi a menţine livrările către populaţie şi industrie.

Ucraina a fost, probabil, ţara cea mai grav afectată de frig.

Potrivit RIA Novosti, fosta republică sovietică importă o cantitate de gaz corespunzătoare unei valori anuale de 60 de miliarde de metri cubi, adică peste nivelul prevăzut în contract.

Medvedev i-a ordonat lui Miller să ia măsuri pentru a rezolva acest dosar.

Compania ucraineană Naftogaz a negat miercuri seară acuzaţiile că ar fi sustras fără autorizaţie gaz rus destinat Europei. Societatea a subliniat şi că actualul contract cu Gazprom precizează un volum maxim trimestrial, nu zilnic.

Ministrul ucrainean al energiei, Iuri Boiko, a declarat în ianuarie că Ucraina vrea să îşi reducă importurile de gaz rus de la 52 de miliarde de metri cubi la 27 de miliarde. Gazprom a replicat că actualul contract nu stipulează modificări unilaterale ale volumului de gaz achiziţionat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor