Rugby: Rusia - România 3-34 şi ''stejarii'' sunt tot mai aproape de calificarea la Cupa Mondială

(Alan Crowhurst / Getty Images)
Epoch Times România
08.02.2014

Reprezentativa de rugby a României a făcut un nou pas spre calificarea la Cupa Mondială din 2015, graţie victoriei reuşite în faţa Rusiei, cu scorul de 34-3 (10-3), sâmbătă, la Nebug, în Cupa Europeană a Naţiunilor 2014.

Punctele echipei noastre au fost reuşite de Burcea, Lucaci, Dumitru şi Manole (eseuri), Vlaicu (2 lovituri de pedeapsă şi 3 transformări) şi Calafeteanu (o transformare)

''Stejarii'' au deschis scorul printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Florin Vlaicu, dar gazdele au egalat prin Kuşnarev (min. 10). Primul eseu al partidei a fost marcat de Stelian Burcea, după atacuri susţinute în ''22''-ul ruşilor, potrivit Federaţiei Române de Rugby. Florin Vlaicu a reuşit transformarea şi scorul la pauză a fost de 10-3 în favoarea echipei României.

Vlaicu a marcat dintr-o lovitură de pedeapsă în debutul părţii secunde şi echipa României s-a desprins la 13-3.

După ce Dmitri Gherasimov şi Aleksandr Voitov au primit cartonaşe galbene, primul pentru un placaj înalt la Fercu, iar al doilea pentru placaj în aer în margine, ''stejarii'' au mai reuşit eseuri prin Viorel Lucaci, Ionuţ Dumitru şi Dorin Manole, primele două transformate de Florin Vlaicu, iar celălalt de Calafeteanu, scorul final fiind de 34-3. O victorie splendidă, cu punct bonus pentru ''stejari''.

România a început meciul cu: 15. Cătălin Fercu, 14. Mădălin Lemnaru, 13. Csaba Gal, 12. Florin Vlaicu, 11. Ionuţ Dumitru, 10. Valentin Calafeteanu, 9. Florin Surugiu, 1. Mihăiţă Lazăr, 2. Andrei Rădoi, 3. Paulică Ion, 4. Marius Sîrbe, 5. Valentin Popîrlan, 6. Viorel Lucaci, 7. Mihai Macovei (căpitan), 8. Stelian Burcea. Antrenor: Lynn Howells.

Rezerve: 16. Eugen Căpăţână, 17. Andrei Ursache, 18. Horaţiu Pungea, 19. Cristian Munteanu, 20. Vlad Nistor, 21. Dorin Manole, 22. Florin Ioniţă, 23. Cristian Diniş.

Rusia: 15. Vasili Artemiev, 14. Andrei Otrokov, 13. Dmitri Gherasimov, 12. Alexei Makoveţki, 11. Igor Galinovski, 10. Iuri Kuşnarev, 9. Alexei Ianiuşkin, 1. Gregori Ţnobiladze, 2. Vladislav Korşunov, 3. Andrei Igreţov, 4. Alexei Voitov (căpitan), 5. Kiril Kulemin, 6. Andrei Ostrikov, 7. Andrei Garbuzov, 8. Andrei Temnov. Antrenor: Kingsley Jones.

În prima etapa a actualei ediţii a competiţiei, Rusia a învins în Spania cu scorul de 28-25, iar ''stejarii'' au dispus de Portugalia, pe Cluj Arena, cu 24-0.

În clasament, România are 9 puncte (2 jocuri), fiind urmată de Georgia, 5 puncte (1 j), Rusia, 4 puncte (2 j), Spania, 1 punct (1 j), Portugalia, 0 puncte (1 j), Belgia, 0 puncte (1 j).

România va juca următorul meci pe 22 februarie, cu Spania, la Cluj (14,30).

Primele două echipe clasate după sezoanele 2013 şi 2014 se califică direct la Cupa Mondiala de anul viitor de la Londra, pe când echipa clasată pe locul trei va juca baraj.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor