"Roşia Montană în dezbaterea europeană" - o premieră pe piaţa editorială din România
alte articole
"Roşia Montană în dezbaterea europeană" este titlul volumului lansat marţi de europarlamentarul PSD Victor Boştinaru, coordonator al cărţii, acesta reprezentând o premieră editorială şi un demers unic în România în ceea ce priveşte totalitatea abordărilor proiectului minier din această zonă.
Volumul care cuprinde o serie de opinii şi sinteze ale specialiştilor doreşte să expună într-o antologie aceste păreri care nu şi-au găsit niciodată un spaţiu unitar de prezentare până acum.
Potrivit autorilor, proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană este o problemă de interes pentru Europa, iar Comisia Europeană trebuie să fie atentă mai ales pentru că în mai 2010 Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind interzicerea generală a utilizării cianurii în exploatările miniere din UE. Totodată, Comisia de petiţii a discutat o sesizare privind acest proiect.
În deschiderea manifestării, europarlamentarul Victor Boştinaru a dorit să sublinieze că acest eveniment este unul special şi complet apolitic.
"Proiectul acestei cărţi s-a născut uşor ciudat pentru că istoricul din mine a simţit nevoia de a avea o opinie despre Roşia Montană", a spus acesta.
El a dorit să le mulţumească tuturor specialiştilor care au colaborat la această carte cu referire la academicieni şi la reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi colegilor din Parlamentul European care au fost şi sunt alături de el în acest demers.
Victor Boştinaru le-a mulţumit totodată şi acelor jurnalişti care nu s-au lăsat impresionaţi de campania publicitară susţinută de un buget considerabil derulată de investitorul Roşia Montană Gold Corporation, printre aceştia fiind şi jurnalistul Cornel Nistorescu, acesta făcând prefaţa volumului lansat.
"Scopul editării acestui volum a constat în evidenţierea adevărului în cazul proiectului Roşia Montană. Lipsa unei valori obiective din partea unei comisii formate din experţi cunoscuţi internaţional care să nu fie influenţaţi de banii companiilor direct interesate de începerea acestui proiect, la care se adaugă eliminarea din comisia de analiză tehnică a persoanelor care se opuneau proiectului - dr. ing. Ştefan Marincea şi prof. univ. dr. Mircea Babeş - informaţiile care ajung în atenţia opiniei publice sunt aproape exclusiv în favoarea demarării proiectului", a mai subliniat coordonatorul volumului.
Potrivit acestuia, România are nevoie de dezbatere onestă, despre dezvoltare, durabilitate, despre protecţia mediului.
El a adăugat totodată că România este o ţară care are de apărat şi promovat valori şi a subliniat că în această ţară mai există campioni care se luptă pentru cauze naţionale.
"Suntem la începutul unui proces la care Guvernul Ponta a menţionat că proiectul Roşia Montană se va realiza când standardele de mediu vor fi cele mai înalte şi va fi respectată tehnologia", a mai spus Victor Boştinaru.
La rândul său, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu a ţinut să-i mulţumească lui Boştinaru că a lansat această carte într-o perioadă în care s-au auzit în special vocile celor cu bani şi influenţă şi care de cele mai multe ori le-au acoperit pe cele care au atras atenţia asupra riscurilor pe care le-ar putea implica exploatarea cu cianuri de la Roşia Montană.
"Această carte este un mijloc de informare ceea ce a lipsit aproape în totalitate în ultimii ani, cuprinde opinii şi contraargumente care s-au adunat în acest volum şi care oferă o imagine completă a ceea ce înseamnă proiectul Roşia Montană. Opinia mea nu s-a schimbat şi nu se va schimba niciodată - îmi doresc să nu existe exploatări cu cianuri în UE şi voi susţine acest demers. Este ceea ce trebuie să facem pentru viitorul copiilor noştri şi al acestei ţări. Sper să vedem această carte în librării şi în mâinile a cât mai multor români", a subliniat Daciana Sârbu.
Vicepreşedintele grupului S&D din Parlamentul European Marita Elisabet Ulvskog a dorit să fie alături de europarlamentarii români la eveniment şi a atras atenţia că utilizarea cianurilor în tehnologie este foarte complicată şi reprezintă o mare problemă.
Oficialul european a apreciat că volumul lansat de Victor Boştinaru oferă multe explicaţii opiniei şi precizări despre riscurile proiectului Roşia Montană la baza "căruia stau mulţi bani" şi a dorit să-şi exprime solidaritatea cu acei jurnalişti şi politicieni care au tras semnale de-a lungul timpului în această privinţă.
"Înţeleg că există probleme tehnice şi de securitate a exploatării", a mai spus vicepreşedintele S&D din PE.
O poziţie de solidaritate şi-a exprimat la rândul său şi Liisa Jaakonsaari, şefa delegaţiei social-democrate finlandeze, care a apreciat că "turismul şi industria trebuie să trăiască în pace", dar să elimine acele riscuri pentru cetăţenii unei ţări.
Aceasta a adăugat că industria poate fi modernizată şi dezvoltată, dar nu cu orice preţ.
De altfel se subliniază în concluziile volumului că în mod propagandistic Roşia Montană Gold Corporation invocă modelele de exploatare a aurului din Finlanda şi Suedia "omiţând în mod flagrant detalii care sunt esenţiale pentru proiect", în sensul în care minele din Finlanda şi Suedia se deosebesc considerabil de proiectul RMGC.
În opinia jurnalistului Cornel Nistorescu, această carte reprezintă de fapt un dosar al încercării unei părţi a societăţii româneşti de apărare a valorilor naţionale, a standardelor internaţionale, dar şi a valorilor unei comunităţi.
"Cartea are valoare de căpătâi în lumea politică, este o piatră de temelie. Ne trebuie însă un alt dosar care să deschidă lucrurile spre viitor, cu ipoteze de lucru, de dezvoltare ca să le întindem o mână acelor oameni", a atras atenţia jurnalistul Cornel Nistorescu, care sublinia în prefaţa cărţii că face parte dintre cei pentru care Roşia Montană şi Roşia Poeni reprezintă o problemă personală.