Romano Prodi pune criza actuală pe seama fostei politici economice a lui Margaret Thatcher
Politica economică a fostului premier britanic Margaret Thatcher a condus la consecinţele grave din economia mondială şi a stat la baza actualei crize, consideră fostul premier de stânga al Italiei, Romano Prodi, ex-preşedinte al Comisiei Europene, conform mass-media italiene.
„Consecinţele (politicii lui Margaret Thatcher) nu le stabilesc eu, acestea sunt demonstrate de fapte. În această lume, confiscată de piaţă, ea a îndepărtat fierberea din economia globală pentru o perioadă scurtă de timp, dar apoi a pregătit treptat actuala criză”, a declarat Prodi, fost preşedinte al Partidului Democrat din Italia (de stânga), într-un interviu telefonic pentru canalul RepubblicaTV.
„Thatcher voia piaţa 100%. Nimeni nu este împotriva pieţei, dar piaţa fără nicio restricţie a condus la actualul dezechilbru pe care cu toţii îl resimţim astăzi”, a subliniat cunoscutul politician, remarcând că numai istoria va arăta cine poartă responsabilitatea principală pentru cele întâmplate – „Thatcher în persoană sau interpreţii ei”.
În opinia sa, politica lui Margaret Thatcher, preluată şi de preşedintele american Ronald Reagan, a schimbat lumea prin implementarea unor norme noi în economia mondială şi a dus la creşterea tot mai mare a decalajului între bogaţi şi săraci.
„Amprenta lăsată de Thatcher în istorie este faptul că ea a fost mentora lui Ronald Reagan. Thatcher şi Reagan au schimbat lumea, au schimbat echilibrul economiei mondiale. Au schimbat însuşi conceptul despre lume: cât mai puţin stat, nicio intervenţie a statului pe piaţă. Ceea ce trăim astăzi ca urmare a acestei politici este dezechilibrul. Deci am ajuns de unde am pornit”, a apreciat politicianul de stânga.
Margaret Thatcher a fost prima şi singura femeie premier în istoria Regatului Unit (1979-1990). Ea a murit luni, la vârsta de 87 de ani, în urma unui atac cerebral, urmând să fie înmormântată (pe 17 sau 18 aprilie) cu onoruri militare, dar fără funeralii naţionale, relatează pesurse.ro.