Românii sunt disperaţi că o Mare Britanie bogată le ia toţi medicii (Financial Times)

În Marea Britanie, dezbaterea despre normele UE privind imigrarea a fost dominată de previziunile potrivit cărora mulţi lucrători necalificaţi din România şi Bulgaria vor putea invada Marea Britanie odată cu ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, la 1 ianuarie acest an, însă până în prezent acest aflux nu a reuşit să se materializeze, comentează marţi Financial Times.
Financial Times. (SHAUN CURRY / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
14.01.2014

În Marea Britanie, dezbaterea despre normele UE privind imigrarea a fost dominată de previziunile potrivit cărora mulţi lucrători necalificaţi din România şi Bulgaria vor putea invada Marea Britanie odată cu ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, la 1 ianuarie acest an, însă până în prezent acest aflux nu a reuşit să se materializeze, comentează marţi Financial Times (FT).

Pentru Florin Chirculescu, şeful Secţiei de chirurgie toracică de la Spitalul Universitar din Bucureşti, o astfel de discuţie nu abordează criza iminentă a sectorului de sănătate publică din România, generată de exodul de medici români spre Germania, Franţa şi Marea Britanie.

'Noi suntem cei afectaţi, nu britanicii', explică medicul, cu o frustrare vizibilă. 'Britanicii se plâng că le vom fura ajutoarele? Sunt speriaţi că vom abuza de NHS ? Este ironic, dat fiind că NHS funcţionează datorită a mii de medici români care lucrează pentru sistemul de sănătate britanic', explică el.

Exodul medicilor români care se îndreaptă spre ţări mai bogate din UE este dramatic: în ultimii doi ani, 30% dintre medicii rezidenţi au părăsit România, reducând numărul total de medici de la 20.000 în 2011 la 14.000 anul trecut, potrivit datelor oficiale. De la momentul aderării României la UE în 2007, aproximativ 14.000 de medici au părăsit România.

Motivul plecării unui număr aşa de mare de medici este simplu: banii în plus, scrie Financial Times. Salariul de pornire net pentru un medic din Bucureşti a fost crescut recent de la 200 de euro la 350 de euro pe lună. Prin contrast, în Marea Britanie şi Germania, aceştia pot câştiga până la 3.000 de euro dacă lucrează în schimburi de noapte, explică companiile de recrutare internaţionale.

Marea Britanie a fost printre ultimele state membre UE care a ridicat restricţiile existente pentru lucrătorii români, însă acum, odată ce aceste restricţii au fost ridicate, oficialii români se tem că numărul celor care vor pleca ar putea creşte.

Potrivit lui Vasile Astărăstoae, şeful Colegiului Medicilor din România, emigrarea unui număr aşa de mare de medici români în Occident a paralizat sistemul naţional de sănătate, lăsând multe judeţe cu un singur specialist cardiolog la milioane de oameni.

'Dacă dumneavoastră credeţi că situaţia este rea în Bucureşti, în zonele rurale ea este tragică', explică el.

Astărăstoae susţine că exodul medicilor a costat cea de-a doua cea mai săracă ţară din UE (pe baza PIB-ului pe cap de locuitor) aproximativ 3 miliarde de euro în ultimii zece ani, aceasta fiind suma de bani investită pentru a instrui medicii care au plecat.

Primele state beneficiare ale exodului au fost Franţa, Germania şi Marea Britanie, în fiecare dintre aceste ţări existând aproximativ 4.000 de medici români.

Pe de altă parte, oficialii guvernamentali români admit că pe viitor exodul medicilor ar putea reprezenta o problemă serioasă, însă recunosc că nu prea au ce face pentru a concura cu salariile din Europa de Vest.

'Marea Britanie ar trebui mai degrabă să ne mulţumească decât să spună că românii merg în Marea Britanie doar pentru ajutoare', susţine Mariana Câmpeanu, ministrul muncii din România.

Potrivit lui Laurenţiu Marc, de la A-Team, firmă care recrutează medici români pentru spitalele din Europa de Vest, banii nu reprezintă singurul motiv pentru acest exod al medicilor. 'Condiţiile de lucru nu sunt foarte bune aici, iar dacă medicii vor să avanseze profesional, au şanse mai bune să facă acest lucru la Londra sau Berlin', explică el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor