Românii ar putea avea acces liber în pădurile din ţară. Proiectul a ajuns pe masa Parlamentului

Diana Buzoianu (Epoch Times România)
Ana Ion
27.12.2022

Ca răspuns la semnalele de alarmă trase de societatea civilă, de silvicultori şi de peste 10.000 de cetăţeni care au semnat petiţii publice, USR a depus, la iniţiativa deputatei USR Diana Buzoianu şi a senatorului USR Aurel Oprinoiu, un proiect de lege prin care să fie asigurat accesul românilor în pădurile din ţară.

Conform legislaţiei actuale, accesul public pedestru în pădure este permis "numai în zone amenajate, pe trasee şi poteci marcate în acest sens, pe drumurile forestiere şi în pădurile cu funcţii de protecţie, predominant sociale". Astfel că, în majoritatea cazurilor, pădurile sunt închise, în realitate, publicului larg pentru că doar un număr infim de păduri au trasee marcate sau sunt considerate cu rol predominant social.

"Codrul, frate cu românul. Doar în poezie, din păcate, nu şi în realitatea României anului 2022. Vreţi să mergeţi să vă plimbaţi prin pădurile din România? În multe cazuri, veţi găsi drumuri blocate, bariere cu lacăt puse, semne de interzis. Deşi nu ne putem, deocamdată, compara în acest domeniu, din punct de vedere legislativ, cu ţările nordice, putem, cel puţin, introduce în legislaţie amendamente care să nu ne mai ţină departe de pădurile noastre", a declarat Diana Buzoianu, vicepreşedinta Comisiei de mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor.

"Pădurea este un bun de interes naţional. Trebuie ca toţi să ne bucurăm de ea şi, în acelaşi timp, toţi trebuie să o protejăm. Proiectul legislativ pe care l-am iniţiat aduce în atenţie un lucru simplu, pe care noi toţi vrem să-l putem face: să ne bucurăm de natură, de aer curat şi să putem proteja pădurea. Proiectul aduce libertatea de a te plimba prin pădure, dar îţi cere responsabilitate şi atenţie atunci când o faci. Ne gândim să aducem în atenţia Ministerului Mediului crearea unei aplicaţii prin care să putem afla frumuseţea şi beneficiile locului, dar şi pericolele la care ne putem expune. Toate amenajamentele sunt în format GIS şi crearea unei asemenea aplicaţii nu va fi foarte complicat", a precizat Aurel Oprinoiu, senator USR în cadrul Comisiei de mediu.

Proiectul depus modifică Codul silvic, astfel încât acesta să prevadă doar faptul că "accesul public pedestru în pădure este permis, pe răspunderea celui care intră în pădure". Este o prevedere legală care există, de altfel, în numeroase alte state membre. Există inclusiv state în care accesul la natură are rang constituţional.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor