România va fi prezentă la Universiada de iarnă din Kazahstan doar cu trei sportivi

Ţara noastră va fi reprezentată de trei sportive, toate la patinaj viteză: Raluca Doina Ştef (Clubul Sportiv Universitatea Cluj), Bianca Stănică şi Mihaela Hogaş (ambele din Braşov).
(Julian Finney / Getty Images)
Marius Drăgoi
26.01.2017

Delegaţia României, formată doar din trei sportive, va fi prezentă la ediţia a 28-a a Universiadei de iarnă ce se va desfăşura în perioada 29 ianuarie - 8 februarie, la Almatî (Kazahstan).

Raluca Doina Ştef (Clubul Sportiv Universitatea Cluj), Bianca Stănică şi Mihaela Hogaş (ambele din Braşov), sunt, potrivit site-ului grupării clujene, fetele care vor încerca să aducă medalii ţării noastre în cadrul probei de patinaj viteză.

La această competiţie vor fi prezenţi peste 2.500 de sportivi din 57 de ţări şi se vor acorda 86 de medalii. Ei se vor întrece în 12 sporturi: schi alpin, biatlon, curling, patinaj viteză, combinată nordică, schi fond, sărituri cu schiurile, snowboard, patinaj artistic, schi freestyle, hochei pe gheaţă şi short-track (patinaj viteză pe pistă scurtă).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor