România susţine începerea negocierilor privind crearea unui spaţiu aerian comun UE-Azerbaidjan

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a susţinut joi în cadrul reuniunii Consiliului UE – Transport, Telecomunicaţii, Energie proiectul privind începerea negocierilor în vederea stabilirii unui acord global de transport aerian cu Republica Azerbaidjan.
Epoch Times România
07.10.2011

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a susţinut joi în cadrul reuniunii Consiliului UE – Transport, Telecomunicaţii, Energie proiectul privind începerea negocierilor în vederea stabilirii unui acord global de transport aerian cu Republica Azerbaidjan.

Proiectul pentru crearea unui spaţiu aerian comun UE-Azerbaidjan urmăreşte completarea Spaţiului Aerian European Comun.

"Reprezentată de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, România a susţinut astăzi (joi, n.r.), în cadrul reuniunii Consiliului Uniunii Europene – Transport, Telecomunicaţii, Energie (TTE)- secţiunea Transporturi, proiectul prin care Consiliul autorizează Comisia Europeană să negocieze, în numele Uniunii, un acord la nivel înalt între Uniunea Europeană şi Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene (Eurocontrol). Ministrul român a susţinut şi proiectul prin care Consiliul autorizează Comisia Europeană să deschidă negocieri privind un acord global de transport aerian cu Republica Azerbaidjan. Ambele proiecte de decizie au fost aprobate în cadrul reuniunii Consiliului de la Luxembourg", se arată într-un comunicat al MTI.

Eurocontrol este o organizaţie interguvernamentală cu un rol important în ceea ce priveşte managementul traficului aerian în Europa.

"Prin acordul propus, Eurocontrol ar primi o serie de atribuţii clare şi ar funcţiona, în anumite privinţe, ca o agenţie a UE, fără a avea însă acest statut, urmând să ofere asistenţă Uniunii Europene pentru implementarea Cerului Unic European (SES). Comisia doreşte astfel un acord la cel mai înalt nivel posibil, cu cea mai mare forţă juridică, bazat pe prevederile de transport ale Tratatului", se precizează în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor